Monitorul Oficial al R.Moldova nr.82-86/661 din 22.06.2002
Nr.1107-XV din 06.06.2002

LEGEA REPUBLICII MOLDOVA
CODUL CIVIL

CARTEA A DOUA - DREPTURILE REALE
Titlul I - PATRIMONIUL
Titlul II - POSESIUNEA
Titlul III - PROPRIETATEA
Capitolul I - DISPOZITII GENERALE
Capitolul II - DOBÎNDIREA SI ÎNCETAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE
Sectiunea 1 - DOBÎNDIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE
Sectiunea a 2-a - ÎNCETAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE
Capitolul III - PROPRIETATEA COMUNA
Sectiunea 1 - DISPOZITII GENERALE
Sectiunea a 2-a - PROPRIETATEA COMUNA PE COTE-PARTI
Sectiunea a 3-a - PROPRIETATEA COMUNA ÎN DEVALMASIE
Capitolul IV - APARAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE
Capitolul V - DREPTUL DE VECINATATE
Titlul IV - ALTE DREPTURI REALE
Capitolul I - UZUFRUCTUL
Capitolul II - DREPTUL DE UZ SI DREPTUL DE ABITATIE
Capitolul III - SERVITUTEA
Capitolul IV - SUPERFICIA
Capitolul V - GAJUL
Sectiunea 1 - DISPOZITII GENERALE
Sectiunea a 2-a - TEMEIUL APARITIEI GAJULUI. REGISTRUL GAJULUI
Sectiunea a 3-a - DREPTURILE SI OBLIGATIILE PARTILOR CONTRACTULUI DE GAJ
Sectiunea a 4-a - PARTICIPAREA UNOR TERTI LA RAPORTUL DE GAJ
Sectiunea a 5-a - EXERCITAREA DREPTULUI DE GAJ SI ÎNCETAREA GAJULUI
Titlul V - REGISTRUL BUNURILOR IMOBILE

CARTEA A DOUA
DREPTURILE REALE

Titlul I
PATRIMONIUL

Articolul 284. Notiunea de patrimoniu
(1) Patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o suma de valori active si pasive strîns legate între ele, apartinînd unor persoane fizice si juridice determinate.
(2) Toate bunurile persoanei fizice sau juridice fac parte componenta a patrimoniului ei.

Articolul 285. Bunurile
(1) Bunuri sînt toate lucrurile susceptibile apropierii individuale sau colective si drepturile patrimoniale.
(2) Lucruri sînt obiectele corporale în raport cu care pot exista drepturi si obligatii civile.

Articolul 286. Circuitul civil al bunurilor
Bunurile pot circula liber, cu exceptia cazurilor cînd circulatia lor este limitata sau interzisa prin lege.

Articolul 287. Animalele
(1) Animalele nu sînt lucruri. Ele sînt ocrotite prin legi speciale.
(2) În privinta animalelor se aplica dispozitiile referitoare la lucruri, cu exceptia cazurilor stabilite de lege.

Articolul 288. Bunurile imobile si mobile
(1) Bunul poate fi imobil sau mobil.
(2) La categoria de bunuri imobile se raporta terenurile, portiunile de subsol, obiectele acvatice separate, plantatiile prinse de radacini, cladirile, constructiile si orice alte lucrari legate solid de pamînt, precum si tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat durabil în acestea, adica bunurile a caror deplasare nu este posibila fara a se cauza prejudicii considerabile destinatiei lor.
(3) Ramîn bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un teren, pentru a fi reîntrebuintate, atît timp cît sînt pastrate în aceeasi forma, precum si partile integrante ale unui bun imobil care sînt detasate provizoriu de acesta daca sînt destinate reamplasarii. Materialele aduse pentru a fi întrebuintate în locul celor vechi devin bunuri imobile.
(4) Prin lege, la categoria de bunuri imobile pot fi raportate si alte bunuri.
(5) Bunurile care nu sînt raportate la categoria de bunuri imobile, inclusiv banii si titlurile de valoare, sînt considerate bunuri mobile.

Articolul 289. Prevederile aplicabile drepturilor reale
Prevederile referitoare la bunurile imobile si mobile se aplica în modul corespunzator si drepturilor reale asupra acestor bunuri.

Articolul 290. Înregistrarea drepturilor asupra bunurilor imobile
(1) Dreptul de proprietate si alte drepturi reale asupra bunurilor imobile, grevarile acestor drepturi, aparitia, modificarea si încetarea lor sînt supuse înregistrarii de stat.
(2) Înregistrarea de stat a drepturilor asupra bunurilor imobile este publica. Organul care efectueaza înregistrarea de stat este obligat sa elibereze oricarei persoane informatii despre toate drepturile si grevarile înregistrate asupra oricarui imobil.
(3) Organul care efectueaza înregistrarea de stat este obligat sa elibereze, la cererea persoanei al carei drept este înregistrat, un document ce ar confirma înregistrarea sau sa aplice parafa pe documentul prezentat spre înregistrare.

Articolul 291. Bunurile divizibile si indivizibile
(1) Este divizibil bunul care poate fi împartit în natura fara a i se schimba destinatia economica.
(2) Este indivizibil bunul ale carui parti, în urma divizarii, pierd calitatile si destinatia lui.
(3) Prin act juridic, un bun divizibil prin natura sa poate fi considerat indivizibil.

Articolul 292. Bunul principal si bunul accesoriu
(1) Bunul destinat în mod permanent întrebuintarii economice unui alt bun (principal) si legat de acesta prin destinatie comuna este un bun accesoriu atît timp cît satisface aceasta întrebuintare. Toate celelalte bunuri sînt principale.
(2) Destinatia comuna poate fi stabilita numai de proprietarul ambelor bunuri daca în contract nu este prevazut altfel.
(3) Bunul accesoriu urmeaza situatia juridica a bunului principal daca partile nu convin altfel.
(4) Încetarea calitatii de bun accesoriu nu este opozabila unui tert care a dobîndit anterior drepturi privitoare la bunul principal.
(5) Separarea temporara a unui bun accesoriu de bunul principal nu-i înlatura aceasta calitate.
(6) Drepturile unui tert privitoare la un bun nu pot fi încalcate prin transformarea acestuia în bun accesoriu.

Articolul 293. Bunurile fungibile si bunurile nefungibile
(1) Sînt fungibile bunurile care, în executarea unei obligatii, pot fi înlocuite cu altele fara a afecta valabilitatea platii. Toate celelalte bunuri sînt nefungibile.
(2) Prin act juridic, un bun fungibil poate fi considerat nefungibil, iar un bun nefungibil poate fi considerat fungibil.

Articolul 294. Bunul determinat individual si bunul determinat generic
(1) Se considera determinat individual bunul care, potrivit naturii sale, se individualizeaza prin semne, însusiri caracteristice doar lui.
(2) Bunul determinat generic se considera bunul care poseda semnele caracteristice tuturor bunurilor de acelasi gen si care se individualizeaza prin numarare, masurare, cîntarire. Bunul determinat generic este fungibil.
(3) Prin act juridic, bunurile determinate individual pot fi considerate determinate generic, iar bunurile determinate generic pot fi considerate determinate individual.

Articolul 295. Bunurile consumptibile si bunurile neconsumptibile
(1) Sînt consumptibile bunurile a caror întrebuintare obisnuita implica înstrainarea sau consumarea substantei lor. Toate celelalte bunuri sînt neconsumptibile.
(2) Prin act juridic, un bun consumptibil poate fi considerat neconsumptibil.

Articolul 296. Bunurile domeniului public si bunurile domeniului privat
(1) Bunurile care apartin statului sau unitatilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul privat daca, prin lege sau în modul stabilit de lege, nu sînt trecute în domeniul public.
(2) Din domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ- teritoriale fac parte bunurile determinate de lege, precum si bunurile care, prin natura lor, sînt de uz sau de interes public. Interesul public implica afectarea bunului la un serviciu public sau la orice activitate care satisface nevoile colectivitatii fara a presupune accesul nemijlocit al acesteia la utilizarea bunului conform destinatiei mentionate.
(3) Bogatiile de orice natura ale subsolului, spatiul aerian, apele si padurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, caile de comunicatie, precum si alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
(4) Bunurile domeniului public sînt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile. Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz si nu poate fi dobîndit de terti prin uzucapiune.

Articolul 297. Bunurile complexe
(1) Daca mai multe bunuri formeaza un tot întreg care este destinat folosintei comune atribuite de natura unificarii, ele sînt considerate un singur bun (bun complex).
(2) Efectele actului juridic încheiat în legatura cu un bun complex se rasfrîng asupra tuturor partilor componente ale bunului daca actul respectiv sau legea nu prevede altfel.

Articolul 298. Universalitatea de bunuri
(1) Universalitatea de fapt este o pluralitate de bunuri corporale omogene considerate ca un tot întreg.
(2) Universalitatea de drept este o pluralitate de bunuri corporale si incorporale de orice fel care, privite împreuna, sînt considerate ca un tot întreg.

Articolul 299. Fructul
(1) Fruct al lucrului este venitul, sporul si productele pe care le da acest lucru.
(2) Fruct al dreptului este venitul si beneficiile dobîndite în urma folosirii acestui drept.
(3) Fruct al lucrului si al dreptului se considera, de asemenea, veniturile si beneficiile pe care acest lucru sau drept le asigura prin intermediul raporturilor juridice.
(4) Împuternicirea asupra lucrului sau dreptului ofera posibilitatea retinerii fructului acestui lucru sau drept în conformitate cu termenul si volumul împuternicirii daca legea sau contractul nu prevede altfel.
(5) În cazul în care este obligata sa restituie fructele, persoana poate cere compensarea cheltuielilor suportate în legatura cu aceste fructe daca respectivele cheltuieli sînt rezultatul unei gospodariri judicioase si nu depasesc valoarea fructului.

Articolul 300. Dreptul accesoriu si dreptul limitat
(1) Drept accesoriu este dreptul legat astfel de un alt drept încît fara acesta nu poate exista.
(2) Drept limitat este dreptul derivat de la un drept mai cuprinzator care este grevat cu acel drept.

Articolul 301. Rezultatele protejate ale activitatii intelectuale
(1) În cazul si în modul stabilit de lege, se recunoaste dreptul exclusiv al persoanei fizice si juridice asupra rezultatelor activitatii intelectuale si asupra atributelor de identificare a persoanelor juridice, de individualizare a productiei, a lucrarilor executate sau serviciilor prestate (denumirea de firma, emblema comerciala, marca de deservire etc.).
(2) Rezultatele activitatii intelectuale si atributele de identificare si de individualizare, ce constituie obiecte ale dreptului exclusiv, pot fi utilizate de terti doar cu consimtamîntul persoanei îndreptatite.

Articolul 302. Banii
(1) Moneda nationala, leul, constituie un mijloc legal de plata, obligatoriu pentru receptionare conform valorii nominale pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
(2) Cazurile, conditiile si modul de efectuare pe teritoriul Republicii Moldova a platilor în valuta straina se stabilesc prin lege.

Titlul II
POSESIUNEA

Articolul 303. Dobîndirea si exercitarea posesiunii
(1) Posesiunea se dobîndeste prin exercitarea voita a stapînirii de fapt a bunului.
(2) Nu este posesor cel care, desi exercita stapînirea de fapt a bunului, o face în folosul unei alte persoane prin împuternicirile de posesor cu care este învestit de aceasta persoana. Este posesor doar persoana care l-a învestit cu împuterniciri.
(3) Daca posesorul a început sa posede pentru o alta persoana, se prezuma ca a conservat aceasta calitate pîna la proba contrara.
(4) Daca mai multe persoane poseda în comun un bun, ele sînt considerate coposesori.
(5) Daca mai multe persoane poseda parti ale unui bun, ele sînt considerate posesori ai partilor separate.
(6) Persoanele fara capacitate de exercitiu si persoanele juridice exercita posesiunea prin reprezentantul lor legal.

Articolul 304. Posesiunea nemijlocita si posesiunea mijlocita
(1) Posesorul poate stapîni bunul direct, prin putere proprie (posesiune nemijlocita), fie prin intermediul unei alte persoane (posesiune mijlocita).
(2) Daca persoana poseda un bun în calitate de uzufructuar, creditor gajist, arendas, chirias, depozitar sau în temeiul unui alt raport juridic similar în care este în drept sau obligata fata de o alta persoana sa posede temporar un anumit bun, atunci ultima de asemenea este posesor (posesor mijlocit).

Articolul 305. Prezumtia proprietatii
(1) Posesorul este prezumat proprietar al bunului daca nu este dovedit ca a început a poseda pentru un altul. Aceasta prezumtie nu opereaza în cazul în care dreptul de proprietate trebuie înscris în registrul public si nici fata de un fost posesor al carui bun a fost furat, pierdut sau iesit din posesiune în alt mod fara voia lui, cu exceptia banilor si titlurilor de valoare la purtator.
(2) Se va considera ca posesorul anterior a fost proprietar al bunului pe parcursul perioadei în care l-a posedat.

Articolul 306. Prezumtia de posesiune neîntrerupta
Daca persoana a posedat bunul la începutul si la sfîrsitul unei perioade, se prezuma ca a posedat neîntrerupt pe parcursul întregii perioade.

Articolul 307. Posesiunea de buna-credinta
(1) Este considerata posesor de buna-credinta persoana care poseda legitim sau care se poate considera îndreptatita sa posede în urma unei examinari diligente, necesare în raporturile civile, a temeiurilor îndreptatirii sale. Buna-credinta este prezumata.
(2) Posesiunea de buna-credinta înceteaza daca proprietarul sau o alta persoana cu drept preferential înainteaza posesorului pretentii întemeiate.

Articolul 308. Revendicarea de catre posesorul de buna-credinta a bunului aflat în posesiune nelegitima
În cazul în care este deposedat, posesorul de buna-credinta poate sa ceara noului posesor, în decursul a 3 ani, restituirea bunului. Aceasta regula nu se aplica în cazul în care noul posesor are dreptul preferential de posesiune. Revendicarea posesiunii poate fi aplicata si în raport cu persoana care are drept preferential de posesiune daca ea a dobîndit bunul prin violenta sau dol.

Articolul 309. Dreptul posesorului de buna-credinta la posesiune netulburata
În cazul în care nu a fost lipsit de bun, dar este tulburat în orice alt mod în exercitarea posesiunii, posesorul de buna-credinta poate cere, ca un proprietar, încetarea tulburarii, precum si despagubiri pentru prejudicierea posesiunii. Pot fi cerute despagubiri si în cazul în care nu se cere încetarea tulburarii sau încetarea este imposibila.

Articolul 310. Posesiunea legitima
(1) Posesorului legitim nu i se poate înainta cerere de predare a bunului. În perioada de posesiune legitima, fructul bunului se considera proprietate a lui daca în mod expres nu este stipulat altfel.
(2) Dispozitia alin.(1) se refera si la raporturile dintre posesorul nemijlocit si cel mijlocit.

Articolul 311. Obligatiile si drepturile pe care le are posesorul de buna-credinta în legatura cu predarea bunului
(1) Posesorul de buna-credinta care nu are dreptul sa posede bunul sau care a pierdut acest drept este obligat sa-l predea persoanei îndreptatite. În cazul în care persoana îndreptatita nu-si realizeaza dreptul, iar posesorul considera pe buna dreptate ca trebuie sa pastreze posesiunea în continuare, fructul bunului si drepturile apartin posesorului.
(2) Posesorul de buna-credinta poate cere titularului de drept compensarea îmbunatatirilor, daca acestea nu pot fi separate fara a se aduce prejudicii bunului, interventiilor, sarcinilor, impozitelor si a altor cheltuieli suportate pe parcursul posesiunii de buna-credinta a bunului, care nu se compenseaza prin folosirea bunului si a fructelor obtinute, tinîndu-se cont de fructele care nu au fost percepute din culpa lui. Aceasta regula se aplica si cheltuielilor ce au avut ca urmare sporirea valorii bunului daca sporul valorii înca mai exista la momentul predarii bunului.
(3) Posesorul de buna-credinta poate sa nu predea bunul pîna cînd revendicarile lui nu vor fi satisfacute.

Articolul 312. Obligatiile pe care le are posesorul de rea-credinta în legatura cu predarea bunului
(1) Posesorul de rea-credinta trebuie sa predea titularului de drept atît bunul, cît si fructul bunului. El este obligat sa compenseze contravaloarea fructelor pe care nu le-a obtinut din culpa sa. Aceste prevederi nu exclud alte pretentii împotriva posesorului de rea-credinta.
(2) Posesorul de rea-credinta poate cere compensarea cheltuielilor aferente bunului doar în cazul în care acestea, la momentul predarii, duc la îmbogatirea titularului de drept.

Articolul 313. Transmiterea posesiunii în virtutea succesiunii
Posesiunea se transmite în virtutea succesiunii în forma în care se afla la persoana fizica sau juridica succedata.

Articolul 314. Stingerea posesiunii
(1) Posesiunea înceteaza daca posesorul a renuntat definitiv si expres la stapînirea de fapt a bunului sau pierde în alt mod stapînirea de fapt asupra lui.
(2) Imposibilitatea temporara de a exercita stapînirea de fapt a bunului nu duce la încetarea posesiunii.

Titlul III
PROPRIETATEA

Capitolul I
DISPOZITII GENERALE

Articolul 315. Continutul dreptului de proprietate
(1) Proprietarul are drept de posesiune, de folosinta si de dispozitie asupra bunului.
(2) Dreptul de proprietate este perpetuu.
(3) Dreptul de proprietate poate fi limitat prin lege sau de drepturile unui tert.
(4) Dreptul de folosinta include si libertatea persoanei de a nu folosi bunul. Poate fi instituita prin lege obligatia de folosire daca nefolosirea bunurilor ar contraveni intereselor publice. În acest caz, proprietarul poate fi obligat fie sa foloseasca el însusi bunul ori sa-l dea în folosinta unor terti în schimbul unei contraprestatii corespunzatoare.
(5) Particularitatile dreptului de folosinta a terenurilor agricole se stabilesc prin lege.
(6) Proprietarul este obligat sa îngrijeasca si sa întretina bunul ce-i apartine daca legea sau contractul nu prevede altfel.

Articolul 316. Garantarea dreptului de proprietate
(1) Proprietatea este, în conditiile legii, inviolabila.
(2) Dreptul de proprietate este garantat. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica pentru o dreapta si prealabila despagubire. Exproprierea se efectueaza în conditiile legii.
(3) Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi solul oricarei proprietati imobiliare cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile ei.
(4) Despagubirile prevazute la alin.(2) si (3) se determina de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin hotarîre judecatoreasca. În acest caz, decizia de retragere a bunurilor din proprietatea persoanei nu poate fi executata pîna la ramînerea definitiva a hotarîrii judecatoresti.
(5) Nu pot fi confiscate bunurile dobîndite licit, cu exceptia celor destinate sau folosite pentru savîrsirea de contraventii sau infractiuni. Caracterul licit al dobîndirii bunurilor se prezuma.

Articolul 317. Întinderea dreptului de proprietate
Tot ceea ce produce bunul, precum si tot ceea ce uneste bunul ori se încorporeaza în el ca urmare a faptei proprietarului, a unei alte persoane ori a unui caz fortuit, revine proprietarului daca legea nu prevede altfel.

Articolul 318. Riscul pieirii sau deteriorarii fortuite
Riscul pieirii sau deteriorarii fortuite a bunului îl suporta proprietarul daca legea sau contractul nu prevede altfel.

Articolul 319. Drepturile dobîndite anterior transmiterii proprietatii
Schimbarea proprietarului nu afecteaza drepturile tertilor asupra bunului, dobîndite cu buna-credinta anterior transmiterii dreptului de proprietate.

Capitolul II
DOBÎNDIREA SI ÎNCETAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE

Sectiunea 1
DOBÎNDIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE

Articolul 320. Modurile de dobîndire a dreptului de proprietate
(1) Dreptul de proprietate asupra unui bun nou, realizat de persoana pentru sine se dobîndeste de catre aceasta daca legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Dreptul de proprietate se poate dobîndi, în conditiile legii, prin ocupatiune, act juridic, succesiune, accesiune, uzucapiune, precum si prin hotarîre judecatoreasca atunci cînd aceasta este translativa de proprietate.
(3) În cazurile prevazute de lege, proprietatea se poate dobîndi prin efectul unui act administrativ.
(4) Prin lege se pot reglementa si alte moduri de dobîndire a dreptului de proprietate.

Articolul 321. Momentul dobîndirii dreptului de proprietate
(1) Dreptul de proprietate este transmis dobînditorului în momentul predarii bunului mobil daca legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) În cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobîndeste la data înscrierii în registrul bunurilor imobile, cu exceptiile prevazute de lege.

Articolul 322. Predarea bunului
(1) Predare a bunului înseamna remiterea bunului catre dobînditor, precum si catre caraus sau oficiul postal pentru a fi expediat, în cazul în care acesta este înstrainat fara obligatia de a fi transportat.
(2) Remiterea conosamentului sau a unui alt act care da dreptul de dispozitie asupra bunului este echivalata cu predarea bunului.

Articolul 323. Ocupatiunea
(1) Posesorul unui bun mobil fara stapîn devine proprietarul acestuia, prin ocupatiune, de la data intrarii în posesiune în conditiile legii.
(2) Se considera fara stapîn bunurile mobile al caror proprietar a renuntat expres la dreptul de proprietate, bunurile abandonate, precum si bunurile care, prin natura lor, nu au proprietar.

Articolul 324. Bunul gasit
(1) Bunul mobil pierdut continua sa apartina proprietarului sau.
(2) Cel care a gasit bunul este obligat sa-l restituie proprietarului sau fostului posesor, ori, daca acesta nu poate fi identificat, sa-l predea autoritatilor administratiei publice locale sau organului de politie din localitatea în care a fost gasit.
(3) Bunul gasit într-o încapere publica sau mijloc de transport public se preda posesorului încaperii sau mijlocului de transport, care preia drepturile si obligatiile celui care l-a gasit, cu exceptia dreptului la recompensa.
(4) Cel care a gasit bunul poarta raspundere pentru pierderea sau deteriorarea acestuia doar în caz de intentie sau de culpa grava si doar în limitele pretului lui.
(5) Organul abilitat caruia i s-a predat bunul gasit afiseaza la sediul sau un anunt despre bunul gasit, avînd obligatia de a-l pastra timp de 6 luni, fiind aplicabile în acest sens dispozitiile privitoare la depozitul necesar.
(6) Daca, datorita împrejurarilor sau naturii bunului, pastrarea acestuia tinde sa-i diminueze valoarea ori devine prea costisitoare, el este vîndut conform legii. În acest caz, drepturile si obligatiile aferente bunului se exercita în privinta sumei încasate din vînzare.

Articolul 325. Dobîndirea dreptului de proprietate asupra bunului gasit
(1) Daca proprietarul sau o alta persoana îndreptatita nu pretinde, în termen de 6 luni, transmiterea bunului gasit, acesta este remis, în baza unui proces-verbal, celui care l-a gasit. Procesul-verbal reprezinta pentru acesta din urma titlu de proprietate, opozabil si fostului proprietar.
(2) Daca persoana care a gasit bunul renunta la drepturile sale, acesta trece în proprietatea statului.
(3) Daca, în conformitate cu prezentul articol, s-a dobîndit dreptul de proprietate asupra unui animal, fostul proprietar poate, în cazul în care se va constata existenta unei afectiuni în privinta sa din partea animalului sau comportamentul crud al noului proprietar fata de animal, sa ceara restituirea acestuia.

Articolul 326. Obligatia proprietarului bunului gasit de a compensa cheltuielile si de a plati recompensa
(1) Proprietarul sau fostul posesor al bunului gasit este obligat sa compenseze cheltuielile aferente pastrarii lui. În cazul în care bunul gasit a fost vîndut, din suma încasata se retin cheltuielile de pastrare si comercializare.
(2) Proprietarul sau fostul posesor al bunului gasit este obligat sa plateasca celui care l-a gasit o recompensa în proportie de cel mult 10% din pretul sau din valoarea actuala a bunului.
(3) Daca bunul nu are valoare comerciala sau daca plata recompensei pentru el nu a putut fi stabilita pe cale amiabila, cel care l-a gasit are dreptul la o suma stabilita de instanta de judecata.
(4) În cazul în care proprietarul a facut oferta publica de recompensa, cel care a gasit bunul are dreptul de a opta între suma la care s-a obligat proprietarul prin oferta si recompensa stabilita de lege ori de instanta de judecata.

Articolul 327. Comoara
(1) Comoara este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, al carui proprietar nu poate fi identificat sau a pierdut, în conditiile legii, dreptul de proprietate.
(2) În cazul în care într-un bun imobil, se descopera o comoara, ea apartine pe jumatate proprietarului bunului imobil în care a fost descoperita si pe jumatate descoperitorului daca ei nu convin altfel. Acestuia din urma nu i se cuvine însa nimic daca a patruns în bunul imobil ori a cautat în el fara consimtamîntul proprietarului sau al posesorului. Consimtamîntul proprietarului sau al posesorului se prezuma pîna la proba contrara.
(3) În cazul descoperirii unei comori constituite dintr-un bun (bunuri) recunoscut ca monument al istoriei sau culturii, acesta este transmis în proprietatea statului. Proprietarul bunului imobil în care a fost descoperita comoara, precum si descoperitorul au dreptul de a primi o recompensa în proportie de 50% din pretul comorii. Recompensa se împarte egal între proprietarul bunului imobil în care a fost descoperita comoara si descoperitor daca acordul dintre ei nu prevede altfel. Recompensa se plateste în întregime proprietarului daca descoperitorul a patruns în bunul imobil ori a cautat în el fara consimtamîntul proprietarului sau al posesorului.
(4) Dispozitiile prezentului articol nu se aplica persoanelor care au efectuat, în interesul unor terti, inclusiv în cadrul exercitarii obligatiilor de serviciu, cercetari arheologice, cautari în urma carora a fost descoperita comoara.

Articolul 328. Accesiunea imobiliara naturala
(1) Adaugirile de teren la malurile apelor curgatoare revin proprietarului terenului riveran numai daca ele se formeaza treptat (aluviuni). Terenurile ocupate treptat de albiile apelor curgatoare revin proprietarului acestor ape.
(2) Proprietarul terenului înconjurat de rîuri, helestee, iazuri, canale sau de alte ape nu devine proprietar al terenurilor aparute prin scaderea temporara a apelor. Proprietarul acestor ape nu dobîndeste nici un drept asupra terenului acoperit ca urmare a unor revarsari sporadice.
(3) Proprietarul terenului din care o apa curgatoare a smuls brusc o parte importanta, alipind-o la terenul altuia, nu pierde dreptul de proprietate asupra partii desprinse daca o revendica în termen de un an de la data cînd proprietarul terenului la care s-a alipit partea a intrat în posesiune.
(4) În cazul în care o apa curgatoare, formînd un brat nou, înconjoara terenul unui proprietar riveran, acesta ramîne proprietarul insulei astfel create.

Articolul 329. Accesiunea imobiliara artificiala
(1) Constructiile si lucrarile subterane sau de la suprafata terenului sînt prezumate a fi facute de proprietarul terenului pe cheltuiala sa si îi apartin acestuia pîna la proba contrara. Prin lucrari se înteleg plantarea, precum si amenajarile aduse unui teren care nu se încorporeaza în mod durabil în acesta.
(2) Proprietarul de teren care a efectuat constructii si alte lucrari cu materiale straine este obligat sa plateasca valoarea materialelor. Daca lucrarile au fost efectuate cu rea-credinta, proprietarul este obligat sa repare si prejudiciul cauzat.
(3) În cazul în care constructiile sau lucrarile sînt facute de un tert, proprietarul terenului are dreptul sa le tina pentru sine sau sa oblige tertul sa le ridice pe cheltuiala proprie si sa repare daunele cauzate. Daca pastreaza constructiile sau lucrarile facute de un tert, proprietarul este obligat sa plateasca, la alegere, valoarea materialelor si costul muncii ori o suma de bani egala cu cresterea valorii terenului.
(4) În cazul în care constructiile sau lucrarile sînt facute de un tert de buna-credinta, proprietarul de teren nu poate cere ridicarea lor si este obligat sa plateasca, la alegere, valoarea materialelor si costul muncii sau o suma de bani echivalenta cresterii valorii terenului.
(5) În cazul în care constructia este ridicata în parte pe terenul constructorului si în parte pe un teren învecinat, proprietarul vecin poate dobîndi proprietatea asupra întregii constructii, platind constructorului o despagubire, numai daca cel putin 1/2 din suprafata construita se afla pe terenul sau. În acest caz, el va dobîndi si un drept de superficie asupra terenului aferent pe toata durata de existenta a constructiei. Despagubirea trebuie sa acopere valoarea materialelor si costul muncii, precum si contravaloarea folosintei terenului aferent.
(6) Constructorul de rea-credinta nu poate pretinde la o despagubire mai mare de o treime din suma calculata conform alin.(5) daca nu va dovedi ca persoana îndreptatita poarta ea însasi o parte din vinovatie.

Articolul 330. Accesiunea mobiliara
(1) În cazul în care se unesc doua bunuri mobile avînd proprietari diferiti, fiecare dintre acestia poate pretinde separarea bunurilor daca celalalt proprietar nu ar suferi astfel un prejudiciu.
(2) Daca doua bunuri care apartin diferitilor proprietari s-au unit încît nu se mai pot separa fara a fi deteriorate sau fara munca sau cheltuieli excesive, noul bun apartine proprietarului care a contribuit cel mai mult la constituirea bunului, prin munca sau prin valoarea bunului initial, fiind obligat sa plateasca celuilalt proprietar pretul bunului unit cu bunul principal.
(3) În cazul în care bunul accesoriu este mai de pret decît bunul principal si s-a unit cu acesta fara stirea proprietarului, ultimul poate cere despartirea si restituirea bunului accesoriu unit, chiar daca din separare ar rezulta vatamarea bunului principal.
(4) Daca contractul nu prevede altfel, dreptul de proprietate asupra bunului rezultat din prelucrarea materiei apartine proprietarului ei, care este obligat sa plateasca valoarea manoperei. Se considera de asemenea prelucrare scrierea, desenarea, pictarea, imprimarea, gravarea sau o alta transformare a suprafetei.
(5) Persoana de buna-credinta care a transformat prin manopera materia ce nu îi apartine dobîndeste dreptul de proprietate asupra bunului rezultat daca valoarea manoperei este superioara valorii materiei, platind proprietarului pretul materiei.
(6) Cel care trebuie sa restituie bunul rezultat din prelucrarea materiei este în drept sa-l retina pîna va primi de la proprietarul noului bun suma datorata.
(7) În cazul în care un bun s-a format prin amestecarea mai multor materii (confuziunea) ce apartin diferitilor proprietari si nici una nu poate fi considerata ca materie principala, proprietarul care nu a stiut despre confuziune poate cere separarea materiilor daca este posibil. Daca materiile amestecate nu pot fi separate fara paguba, bunul format apartine proprietarilor materiilor proportional cantitatii, calitatii si valorii materiei fiecaruia.
(8) În cazul în care materia unui proprietar de buna-credinta depaseste cealalta materie prin valoare si cantitate, acesta poate cere bunul creat prin amestecare, platind celuilalt proprietar pretul materiei sau înlocuirea materiei cu materie de aceeasi natura, cantitate, greutate, marime si calitate sau plata contravalorii ei.

Articolul 331. Dreptul dobînditorului de buna-credinta asupra mobilelor
(1)Dobînditorul de buna-credinta dobîndeste dreptul de proprietate asupra bunului mobil si în cazul în care cel care a dispus de bun nu era proprietarul lui. Nu exista buna-credinta cînd dobînditorul stia sau trebuia sa stie ca cel de la care a dobîndit bunul nu era proprietarul lui. Buna-credinta trebuie sa subziste pîna în momentul intrarii în posesiune inclusiv.
(2) Dobînditorul de buna-credinta nu dobîndeste dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile în cazul în care bunul este furat, pierdut sau iesit în alt mod din posesiunea proprietarului contrar vointei lui sau dobînditorul l-a obtinut cu titlu gratuit. Aceasta regula nu se aplica în cazul dobîndirii banilor, a titlurilor de valoare la purtator sau a bunurilor înstrainate la licitatie.

Articolul 332. Uzucapiunea imobiliara
(1) Daca o persoana, fara sa fi dobîndit dreptul de proprietate, a posedat cu buna-credinta sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani, aceasta devine proprietarul bunului respectiv.
(2) Daca un bun imobil si drepturile asupra lui sînt supuse înregistrarii de stat, dreptul de proprietate se dobîndeste în temeiul alin.(1) din momentul înregistrarii.

Articolul 333. Uzucapiunea mobilelor
Persoana care poseda cu buna-credinta timp de 5 ani un bun mobil al altuia, comportîndu-se ca un proprietar, dobîndeste dreptul de proprietate asupra acestui bun.

Articolul 334. Unirea posesiunilor
Pentru a invoca uzucapiunea, posesorul actual poate sa uneasca propria posesiune cu cea a autorului sau.

Articolul 335. Posesiunea necesara uzucapiunii
(1) Cu exceptia cazurilor expres prevazute de lege, nu poate produce efecte juridice decît posesiunea utila. Pîna la proba contrara, posesiunea este prezumata a fi utila.
(2) Nu este utila posesiunea discontinua, tulburata, clandestina sau precara.
(3) Posesiunea este discontinua atît timp cît posesorul o exercita cu intermitente anormale în raport cu natura bunului.
(4) Posesiunea este tulburata atîta timp cît este dobîndita sau conservata prin acte de violenta, fizica sau morala, care nu sînt provocate de o alta persoana.
(5) Posesiunea este clandestina daca se exercita astfel încît nu poate fi cunoscuta.
(6) Posesiunea este precara cînd nu se exercita sub nume de proprietar.
(7) Discontinuitatea poate fi opusa posesorului de catre orice persoana interesata.
(8) Numai persoana fata de care posesiunea este tulburata sau clandestina poate invoca aceste vicii.
(9) Posesiunea viciata devine utila îndata ce viciul înceteaza.

Articolul 336. Întreruperea termenului necesar pentru invocarea uzucapiunii
(1) Cursul termenului necesar pentru invocarea uzucapiunii (prescriptia achizitiva) nu poate începe, iar daca a început nu poate continua, în perioada în care este suspendata curgerea termenului de prescriptie extinctiva a actiunii de revendicare.
(2) Cursul termenului necesar pentru invocarea uzucapiunii se întrerupe daca a fost înaintata o actiune de revendicare fata de persoana care poseda sub nume de proprietar sau fata de posesorul mijlocit. În acest caz, cursul prescriptiei se întrerupe numai fata de persoana care a înaintat actiunea.
(3) În cazul în care cursul prescriptiei extinctive a fost întrerupt, timpul scurs pîna la întrerupere nu se calculeaza. Dupa întrerupere poate sa înceapa un nou termen.

Sectiunea a 2-a
ÎNCETAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE

Articolul 337. Temeiurile încetarii dreptului de proprietate
(1) Dreptul de proprietate înceteaza, în conditiile legii, în urma consumarii, pieirii fortuite sau distrugerii bunului, înstrainarii lui în temeiul unui act juridic, renuntarii la dreptul de proprietate, precum si în alte cazuri prevazute de lege.
(2) Nimeni nu poate fi fortat sa cedeze proprietatea sa, cu exceptia cazurilor cînd, conform legii, se efectueaza:
a) urmarirea bunurilor în legatura cu obligatiile proprietarului;
b) înstrainarea bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în proprietate;
c) rascumpararea animalelor domestice în cazul încalcarii regulilor de comportare cu acestea;
d) privatizarea proprietatii de stat;
e) exproprierea pentru cauza de utilitate publica;
f) rechizitia;
g) confiscarea;
h) alte actiuni prevazute de lege.

Articolul 338. Renuntarea la dreptul de proprietate
(1) Proprietarul poate renunta oricînd la dreptul de proprietate printr-o declaratie în acest sens sau în alt mod care atesta cu certitudine ca a renuntat la bun fara intentia de a pastra dreptul de proprietate asupra lui.
(2) Obligatiile proprietarului în legatura cu bunul la care a renuntat înceteaza atunci cînd un tert dobîndeste dreptul de proprietate asupra bunului.
(3) Renuntarea la dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile se face printr-o declaratie autentificata notarial si înscrisa în registrul bunurilor imobile.

Articolul 339. Urmarirea bunurilor în legatura cu obligatiile proprietarului
(1) Înstrainarea bunurilor proprietarului prin aplicarea procedurii de urmarire a proprietatii în legatura cu obligatiile acestuia poate fi efectuata doar în temeiul unei hotarîri judecatoresti daca o alta modalitate nu este stabilita prin lege sau contract.
(2) Proprietarul pierde dreptul de proprietate asupra bunurilor urmarite în momentul dobîndirii dreptului de proprietate asupra acestora de catre persoana îndreptatita careia îi sînt transmise bunurile.

Articolul 340. Înstrainarea bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în proprietate
(1) Daca, în temeiurile prevazute de lege, persoana a dobîndit dreptul de proprietate asupra unui bun care, conform legii, nu poate sa-i apartina cu drept de proprietate, proprietarul este obligat sa înstraineze bunul timp de un an din momentul dobîndirii dreptului de proprietate sau în alt termen stabilit de lege.
(2) Daca proprietarul nu înstraineaza bunul în termenul stabilit la alin.(1), instanta de judecata, la cererea autoritatii administratiei publice locale, poate dispune, dupa caz, înstrainarea bunului si remiterea sumei obtinute catre fostul proprietar, cu retinerea cheltuielilor de înstrainare, sau transmiterea bunului în proprietate statului si despagubirea proprietarului în cuantumul stabilit de instanta de judecata.
(3) Prevederile alin.(1) si (2) se aplica si în cazurile în care persoana a dobîndit în proprietate, în temeiurile prevazute de lege, un bun pentru care este nevoie de o autorizatie speciala si i-a fost refuzata eliberarea unei atare autorizatii.

Articolul 341. Rascumpararea animalelor domestice în cazul încalcarii regulilor de comportare cu ele
În cazul în care proprietarul de animale domestice se comporta cu ele încalcînd evident regulile stabilite prin lege sau prin normele de comportare umana cu animalele, orice persoana are dreptul sa solicite predarea animalelor. Pretul se stabileste prin acordul partilor sau prin hotarîre judecatoreasca.

Articolul 342. Rechizitia
(1) În caz de calamitate naturala, epidemie, epizootie sau în o alta situatie exceptionala, proprietarul poate fi deposedat de bun în temeiul unei decizii a autoritatii publice, în modul si în conditiile stabilite de lege.
(2) Persoana al carei bun a fost rechizitionat poate cere restituirea lui daca, dupa încetarea situatiei exceptionale, acesta s-a pastrat în natura.
(3) Pretul bunului sau pretul folosirii lui, în cazul în care s-a pastrat în natura si a fost restituit proprietarului, se stabileste prin acordul partilor, iar în caz de divergenta, prin hotarîre judecatoreasca.

Articolul 343. Confiscarea
(1) Confiscarea bunurilor se permite printr-o hotarîre judecatoreasca în cazurile si în conditiile prevazute de lege.
(2) În cazurile prevazute de lege, bunurile proprietarului pot fi confiscate printr-un act administrativ. Actul administrativ cu privire la confiscare poate fi atacat în instanta de judecata.

Capitolul III
PROPRIETATEA COMUNA

Sectiunea 1
DISPOZITII GENERALE

Articolul 344. Proprietatea comuna. Temeiurile aparitiei ei
(1) Proprietatea este comuna în cazul în care asupra unui bun au drept de proprietate doi sau mai multi titulari.
(2) Proprietatea comuna poate aparea în temeiul legii sau în baza unui act juridic.

Articolul 345. Formele proprietatii comune
(1) Proprietatea comuna poate fi caracterizata prin delimitarea cotei fiecarui proprietar (proprietate pe cote-parti) sau prin nedelimitarea cotelor-parti (proprietate în devalmasie).
(2) Daca bunul este comun, proprietatea pe cote-parti se prezuma pîna la proba contrara.
(3) Coproprietarii devalmasi pot atribui bunurilor comune regimul proprietatii comune pe cote-parti.

Sectiunea a 2-a
PROPRIETATEA COMUNA PE COTE-PARTI

Articolul 346. Cota-parte în proprietatea comuna pe cote-parti
(1) Fiecare coproprietar este proprietarul exclusiv al unei cote-parti ideale din bunul comun. Cotele-parti sînt prezumate a fi egale pîna la proba contrara. Daca bunul a fost dobîndit printr-un act juridic, nu se va putea face proba contrara decît prin înscrisuri.
(2) Coproprietarul care a facut din contul sau, cu acordul celorlalti coproprietari, bunului comun îmbunatatiri inseparabile are dreptul sa ceara modificarea respectiva a cotelor-parti sau compensarea cheltuielilor.

Articolul 347. Folosinta bunului proprietate comuna pe cote-parti
(1) Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul proprietate comuna pe cote-parti în masura care nu schimba destinatia lui si nu aduce atingere drepturilor celorlalti coproprietari.
(2) Modul de folosire a bunului comun se stabileste prin acordul coproprietarilor sau, în caz de divergente, prin hotarîre judecatoreasca în baza unei aprecieri echitabile a intereselor tuturor coproprietarilor.
(3) Coproprietarul este în drept sa ceara în posesiune si folosinta o parte din bunul comun corespunzator cotei sale, iar în caz de imposibilitate, sa ceara coproprietarilor care poseda si folosesc bunul plata unei compensatii echitabile.
(4) Coproprietarul care exercita în mod exclusiv folosinta bunului comun fara acordul celorlalti coproprietari poate fi obligat la plata unei despagubiri.

Articolul 348. Fructele produse de bunul proprietate comuna pe cote-parti
(1) Fructele produse de bunul proprietate comuna pe cote-parti se cuvin tuturor coproprietarilor proportional cotei-parti detinute daca acestia nu au stabilit altfel.
(2) Coproprietarul care a suportat singur cheltuielile de producere sau de culegere a fructelor are dreptul la compensarea acestor cheltuieli de catre coproprietari proportional cotei lor parti.

Articolul 349. Beneficiile si sarcinile proprietatii comune pe cote-parti
Coproprietarii vor împarti beneficiile si vor suporta sarcinile proprietatii comune pe cote-parti proportional cotei lor parti.

Articolul 350. Actele de conservare a bunului proprietate comuna pe cote-parti
Fiecare coproprietar poate sa efectueze acte de conservare a bunurilor proprietate comuna pe cote-parti fara acordul celorlalti coproprietari si sa le pretinda compensarea cheltuielilor proportional cotei lor parti.

Articolul 351. Actele de dispozitie privind bunurile proprietate comuna pe cote-parti
(1) În privinta bunurilor proprietate comuna pe cote-parti nu se pot încheia acte de dispozitie decît cu acordul tuturor coproprietarilor.
(2) Actele de dispozitie încheiate în lipsa unanimitatii sînt lovite de nulitate relativa daca se demonstreaza ca tertul este de rea-credinta. În acest caz, prescriptia dreptului la actiune începe sa curga de la data cînd coproprietarul care nu si-a dat acordul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca existenta cauzei de nulitate.
(3) Coproprietarul poate sa înstraineze cota sa parte, respectînd dreptul de preemtiune al celorlalti coproprietari.

Articolul 352. Dreptul de preemtiune
(1) În cazul vînzarii unei cote-parti din bunurile proprietate comuna pe cote-parti, cu exceptia vînzarii la licitatie, ceilalti coproprietari au dreptul preferential de a cumpara cota la pretul cu care se vinde si în aceleasi conditii.
(2) Vînzatorul cotei-parti este obligat sa notifice ceilalti coproprietari ca intentioneaza sa-si vînda cota, indicînd pretul si celelalte conditii de vînzare. Daca ceilalti coproprietari renunta sa-si exercite dreptul de preemtiune sau nu îl exercita în decursul unei luni din ziua notificarii în cazul bunului imobil si în decursul a 10 zile în cazul bunului mobil, vînzatorul are dreptul sa vînda oricarei persoane cota sa parte. Daca mai multi coproprietari îsi manifesta intentia de a dobîndi cota-parte, vînzatorul are dreptul sa aleaga dintre acestia cumparatorul.
(3) Cînd cota-parte se vinde fara respectarea dreptului de preemtiune, oricare coproprietar poate intenta, în decursul a 3 luni, actiune în instanta de judecata pentru a i se atribui drepturi si obligatii de cumparator.
(4) Cesiunea dreptului de preemtiune la cumpararea unei cotei-parti din proprietatea comuna nu se admite.

Articolul 353. Urmarirea cotei-parti din bunurile proprietate comuna pe cote-parti
(1) Creditorii unui coproprietar pot urmari cota-parte ideala a acestuia din bunurile proprietate comuna pe cote-parti sau pot cere instantei de judecata împartirea bunului, caz în care urmarirea se face asupra partii din bun sau, dupa caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului.
(2) În cazul vînzarii silite a unei cote-parti, executorul judecatoresc va notifica pe ceilalti coproprietari cu cel putin 10 zile înainte de data vînzarii. La pret egal, coproprietarii vor avea dreptul de preemtiune la adjudecarea cotei-parti.
(3) Creditorii care au un drept de garantie asupra bunului proprietate comuna pe cote-parti ori cei a caror creanta s-a nascut în legatura cu conservarea sau administrarea acestuia au dreptul sa urmareasca silit bunul comun ori sumele rezultate din împartire.
(4) Actele de suspendare a împartirii pot fi opuse creditorilor daca sînt autentificate sau, dupa caz, sînt îndeplinite formalitatile de publicitate prevazute de lege.
(5) Creditorii personali ai unui coproprietar pot, de asemenea, sa intervina pe cheltuiala lor la împartirea ceruta de coproprietari ori de un alt creditor. Ei nu pot însa ataca o împartire savîrsita, decît în cazul cînd aceasta a avut loc în lipsa lor, fara a se tine seama de opozitia pe care au facut-o si în cazul cînd împartirea este simulata ori se efectueaza astfel încît creditorii nu pot face opozitie.
(6) Dispozitiile alin.(5) sînt aplicabile si în cazul creditorilor care au drept de garantie asupra bunului proprietate comuna pe cote-parti ori al celor a caror creanta s-a nascut în legatura cu conservarea sau administrarea bunului.

Articolul 354. Excluderea coproprietarului
(1) Coproprietarii pot solicita instantei de judecata excluderea coproprietarului care, prin fapta sa, prin fapta celor carora le-a cedat folosinta bunului ori a celor pentru care este tinut sa raspunda, încalca în mod grav drepturile celorlalti coproprietari.
(2) În cazul prevazut la alin.(1), coproprietarul este obligat la înstrainarea cotei sale. În caz de refuz, vînzarea ei silita se dispune prin hotarîre judecatoreasca.

Articolul 355. Proprietatea asupra partilor comune din cladirile cu multe etaje sau cu apartamente
(1) Daca într-o cladire exista spatii cu destinatie de locuinta sau cu o alta destinatie avînd proprietari diferiti, fiecare dintre acestia detine drept de proprietate comuna pe cote-parti, fortata si perpetua, asupra partilor din cladire, care, fiind destinate folosintei spatiilor, nu pot fi folosite decît în comun.
(2) Raporturile prevazute la alin.(1) se reglementeaza prin lege.

Articolul 356. Proprietatea comuna pe cote-parti asupra despartiturilor comune
(1) Orice zid, sant sau alta despartitura între doua terenuri care se afla în intravilan este prezumata a fi în proprietatea comuna pe cote-parti a vecinilor daca nu rezulta contrariul din titlu, dintr-un semn de necomunitate conform regulamentelor de urbanism ori daca proprietatea comuna nu a devenit proprietate exclusiva prin uzucapiune.
(2) Cota-parte din drepturile asupra despartiturilor comune se va considera un bun accesoriu. Înstrainarea sau ipotecarea cotei-parti nu se poate face decît o data cu dreptul asupra terenului.

Articolul 357. Încetarea proprietatii comune pe cote-parti prin împartire
(1) Încetarea proprietatii comune pe cote-parti prin împartire poate fi ceruta oricînd daca legea, contractul sau hotarîrea judecatoreasca nu prevede altfel.
(2) Împartirea poate fi ceruta chiar si atunci cînd unul dintre coproprietari a folosit exclusiv bunul, afara de cazul cînd l-a uzucapat, în conditiile legii.
(3) Împartirea poate fi facuta prin întelegere a partilor sau prin hotarîre judecatoreasca.

Articolul 358. Inadmisibilitatea împartirii
(1) Împartirea este inadmisibila în cazurile la care se refera art.355 si 356, precum si în alte cazuri prevazute de lege.
(2) Împartirea poate fi efectuata în cazul partilor comune din cladirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci cînd exista acordul tuturor coproprietarilor ori cînd bunurile în cauza nu mai sînt destinate folosirii în comun.

Articolul 359. Amînarea împartirii
(1) Contractele privind amînarea împartirii nu pot fi încheiate pentru o perioada mai mare de 5 ani. În cazul imobilelor, contractele trebuie încheiate în forma autentica si înscrise în registrul bunurilor imobile.
(2) Pentru motive temeinice, instanta de judecata poate dispune, la cererea oricarui coproprietar, împartirea chiar înainte de perioada stabilita prin contract.
(3) Instanta de judecata poate dispune amînarea împartirii daca aceasta s-ar impune în vederea protectiei intereselor celorlalti coproprietari. Instanta poate dispune împartirea daca împrejurarile avute în vedere la data pronuntarii hotarîrii de amînare s-au modificat.

Articolul 360. Împartirea în cazul în care coproprietarul este lipsit de sau limitat în capacitatea de exercitiu
Daca un coproprietar este lipsit de sau limitat în capacitatea de exercitiu, împartirea poate fi facuta prin întelegerea partilor numai cu încuviintarea autoritatii tutelare, precum si a ocrotitorului legal, dupa caz.

Articolul 361. Modul de împartire a bunului proprietate comuna pe cote-parti
(1) Împartirea bunului proprietate comuna pe cote-parti se face în natura, proportional cotei-parti a fiecarui coproprietar.
(2) Daca bunul proprietate comuna pe cote-parti este indivizibil ori nu este partajabil în natura, împartirea se face prin:
a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unui ori a mai multor coproprietari, la cererea lor;
b) vînzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neîntelegere, la licitatie si distribuirea pretului catre coproprietari proportional cotei-parti a fiecaruia dintre ei.
(3) În cazul în care unui dintre coproprietari îi este atribuita o parte reala mai mare decît cota sa parte, celorlalti coproprietari li se atribuie o sulta.
(4) Împartirea se efectueaza în modul stabilit de lege.
(5) Partile reale stabilite de instanta de judecata pot fi distribuite prin tragere la sorti, dupa caz.

Articolul 362. Stingerea datoriilor în cazul împartirii
(1) Oricare dintre coproprietari poate cere stingerea datoriilor, nascute în legatura cu proprietatea comuna pe cote-parti, care sînt scadente ori devin scadente în cursul anului în care are loc împartirea.
(2) Suma necesara stingerii obligatiilor care decurg din alin.(1) va fi preluata, în lipsa unei stipulatii contrare, din pretul vînzarii bunului comun cu ocazia împartirii si va fi suportata de catre coproprietari proportional cotei-parti a fiecaruia.

Articolul 363. Efectele împartirii proprietatii comune
(1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunului sau al sumei de bani atribuite numai de la data împartirii, cu exceptia bunurilor imobile asupra carora dreptul de proprietate apare la data înscrierii în registrul bunurilor imobile.
(2) Actele încheiate, în conditiile legii, de un coproprietar asupra bunului proprietate comuna pe cote-parti ramîn valabile si sînt opozabile celui care a dobîndit bunul în urma împartirii.
(3) Garantiile constituite de un coproprietar asupra cotei sale parti se stramuta de drept asupra bunului sau a sumei de bani atribuite prin împartire.
(4) Împartirea care a avut loc înaintea termenului stipulat în acordul coproprietarilor nu este opozabila creditorului care detine o ipoteca asupra unei cote-parti daca acesta nu a consimtit la împartire sau daca debitorul sau nu conserva dreptul de proprietate a cel putin asupra partii respective din bun.

Articolul 364. Obligatia de garantie a coproprietarilor
(1) Coproprietarii îsi datoreaza, în limita cotelor-parti, garantie pentru evictiune si vicii ascunse, dispozitiile privitoare la obligatia de garantie a vînzatorului aplicîndu-se în modul corespunzator.
(2) Fiecare din coproprietari este obligat sa despagubeasca pe coproprietarul prejudiciat prin efectul evictiunii sau al viciului ascuns. Daca unul dintre coproprietari este insolvabil, partea datorata de acesta se va suporta proportional de ceilalti coproprietari.
(3) Coproprietarii nu datoreaza garantie daca prejudiciul este urmarea faptei savîrsite de un alt coproprietar sau daca au fost scutiti prin actul de împartire.

Articolul 365. Nulitatea împartirii
(1) Împartirea poate fi desfiintata pentru aceleasi cauze ca si actele juridice.
(2) Împartirea facuta fara participarea tuturor coproprietarilor este lovita de nulitate absoluta.
(3) Împartirea este valabila chiar daca nu cuprinde toate bunurile proprietate comuna pe cote-parti. Pentru bunurile omise se poate face oricînd o împartire suplimentara.
(4) Nu poate invoca nulitatea relativa a împartirii coproprietarul care, cunoscînd cauza de nulitate, înstraineaza total sau partial bunurile atribuite.

Sectiunea a 3-a
PROPRIETATEA COMUNA ÎN DEVALMASIE

Articolul 366. Dispozitii generale cu privire la proprietatea comuna în devalmasie
(1) În cazul în care dreptul de proprietate apartine concomitent mai multor persoane fara ca vreuna dintre ele sa fie titularul unei cote-parti ideale din bunul comun, proprietatea este comuna în devalmasie.
(2) Proprietatii comune în devalmasie se aplica în modul corespunzator dispozitiile cu privire la proprietatea comuna pe cote-parti daca prezenta sectiune nu prevede altfel.

Articolul 367. Folosinta bunului proprietate comuna în devalmasie
Fiecare coproprietar devalmas are dreptul de a folosi bunul comun potrivit destinatiei acestuia, fara a limita dreptul celorlalti coproprietari daca în contract nu este prevazut altfel.

Articolul 368. Actele de conservare si administrare a bunului proprietate comuna în devalmasie
Oricare dintre proprietarii devalmasi este prezumat a avea consimtamîntul celorlalti pentru efectuarea oricaror acte de conservare si administrare a bunului proprietate comuna în devalmasie daca legea sau contractul nu prevede altfel.

Articolul 369. Actele de dispozitie asupra bunurilor proprietate comuna în devalmasie
(1) Fiecare din coproprietarii devalmasi poate dispune de bunul mobil proprietate comuna în devalmasie daca acordul încheiat între ei nu prevede altfel.
(2) Pentru actele de dispozitie asupra bunurilor imobile proprietate comuna în devalmasie este necesar acordul scris al tuturor coproprietarilor devalmasi.
(3) Actul juridic de dispozitie încheiat de unul dintre coproprietarii devalmasi poate fi declarat nul daca se face dovada ca cealalta parte stia sau trebuia sa stie despre acordul care limiteaza dreptul de dispozitie, despre faptul ca ceilalti coproprietari devalmasi sînt împotriva încheierii actului juridic sau ca nu a fost cerut acordul la înstrainarea imobilelor.

Articolul 370. Împartirea bunului proprietate comuna în devalmasie
Împartirea bunului proprietate comuna în devalmasie între coproprietarii devalmasi se va face proportional aportului fiecaruia la dobîndirea bunului. Pîna la proba contrara, aportul coproprietarilor devalmasi este prezumat a fi egal.

Articolul 371. Proprietatea comuna în devalmasie a sotilor
(1) Bunurile dobîndite de soti în timpul casatoriei sînt proprietatea lor comuna în devalmasie daca, în conformitate cu legea sau contractul încheiat între ei, nu este stabilit un alt regim juridic pentru aceste bunuri.
(2) Orice bun dobîndit de soti în timpul casatoriei se prezuma proprietate comuna în devalmasie pîna la proba contrara.

Articolul 372. Proprietatea personala a fiecaruia dintre soti
(1) Bunurile care au apartinut sotilor înainte de încheierea casatoriei, precum si cele dobîndite de ei în timpul casatoriei în baza unui contract de donatie, prin mostenire sau în alt mod cu titlu gratuit, sînt proprietatea exclusiva a sotului caruia i-a apartinut sau care le-a dobîndit.
(2) Bunurile de folosinta individuala (îmbracaminte, încaltaminte si altele asemenea), cu exceptia bijuteriilor si a altor obiecte de lux, sînt bunuri personale ale sotului care le foloseste, chiar daca sînt dobîndite în timpul casatoriei din contul mijloacelor comune ale sotilor.
(3) Bunurile fiecaruia dintre soti pot fi declarate proprietate a lor comuna în devalmasie daca se constata ca în timpul casatoriei s-au facut din mijloacele lor comune investitii care au sporit simtitor valoarea acestor bunuri.

Articolul 373. Determinarea partilor din proprietatea comuna în devalmasie a sotilor în caz de împartire a bunurilor
(1) În cazul împartirii bunurilor proprietate comuna în devalmasie a sotilor, partile lor se considera egale.
(2) Bunurilor proprietate comuna în devalmasie a sotilor pot fi împartite atît la divort, cît si în timpul casatoriei. Împartirea bunurilor comune în timpul casatoriei nu afecteaza regimul juridic al bunurilor care vor fi dobîndite în viitor.

Capitolul IV
APARAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE

Articolul 374. Revendicarea de catre proprietar a bunurilor sale
(1) Proprietarul este în drept sa-si revendice bunurile aflate în posesiunea nelegitima a altuia.
(2) Posesorul poate refuza sa predea bunul daca el sau posesorul mijlocit pentru care poseda are dreptul preferential de posesiune în raport cu proprietarul. Revendicarea bunului poate fi aplicata în raport cu cel care are un drept superior daca acesta a obtinut bunul prin violenta sau prin dol.
(3) De la momentul încetarii bunei-credinte, iar în cazul posesorului de rea-credinta de la momentul dobîndirii posesiunii, posesorul raspunde fata de proprietar pentru prejudiciul cauzat prin faptul ca din vina lui bunul s-a deteriorat, a pierit sau nu poate fi restituit din alt motiv.
(4) În legatura cu revendicarea bunului proprietarului se vor aplica în modul corespunzator prevederile art.307, 310-312.
(5) Daca a dobîndit posesiunea prin samavolnicie sau prin savîrsirea unei infractiuni, posesorul raspunde fata de proprietar în conformitate cu normele privind raspunderea delictuala.

Articolul 375. Revendicarea de catre proprietar a bunurilor aflate în posesiunea unui dobînditor de buna-credinta
(1) Daca un bun a fost dobîndit cu titlu oneros de la o persoana care nu a avut dreptul sa-l înstraineze, proprietarul poate sa-l revendice de la dobînditorul de buna-credinta numai în cazul în care bunul a fost pierdut de proprietar ori de persoana careia bunul a fost transmis de proprietar în posesiune sau daca i-a fost furat unuia ori altuia, sau a iesit în alt mod din posesiunea acestora, fara voia lor.
(2) Daca bunurile au fost dobîndite cu titlu gratuit de la o persoana care nu avea dreptul sa le înstraineze, proprietarul este în drept sa-si revendice bunurile în toate cazurile.
(3) Banii, titlurile de valoare la purtator si bunurile dobîndite la licitatie nu pot fi revendicate de la un dobînditor de buna-credinta.

Articolul 376. Cererea privind înlaturarea încalcarilor care nu sînt legate de privarea de posesiune
(1) Daca dreptul proprietarului este încalcat în alt mod decît prin uzurpare sau privare ilicita de posesiune, proprietarul poate cere autorului încetarea încalcarii. El poate cere, de asemenea, despagubiri pentru prejudiciul cauzat. Pot fi solicitate despagubiri si în cazul în care nu se cere încetarea încalcarii sau executarea acestei cerinte este imposibila.
(2) Daca exista temei de a presupune ca se vor face încalcari ulterioare, proprietarul poate intenta o actiune negatorie.
(3) Dispozitiile alin.(1) si (2) nu se aplica daca proprietarul trebuie, în temeiul legii si al drepturilor unor alte persoane, sa admita influenta asupra bunului.

Capitolul V
DREPTUL DE VECINATATE

Articolul 377. Obligatia de respect reciproc
Proprietarii terenurilor vecine sau ai altor bunuri imobile învecinate, pe lînga respectarea drepturilor si obligatiilor prevazute de lege, trebuie sa se respecte reciproc. Se considera vecin orice teren sau alt bun imobil de unde se pot produce influente reciproce.

Articolul 378. Influenta vecina admisibila
(1) Proprietarul terenului sau al unui alt bun imobil nu poate interzice influenta pe care o exercita asupra bunului sau gazul, aburul, mirosul, funinginea, fumul, zgomotul, caldura, vibratia sau o alta influenta similara provenita din terenul vecin daca nu împiedica proprietarul în folosirea bunului sau daca încalca nesemnificativ dreptul acestuia.
(2) Dispozitiile alin.(1) se aplica si în cazul în care influenta este considerabila, dar este produsa de folosirea obisnuita a unui alt teren si nu poate fi înlaturata prin masuri justificate economic. Daca este obligat sa suporte o asemenea influenta si daca aceasta depaseste folosirea recunoscuta obisnuita în localitatea respectiva si limitele economice admisibile, proprietarul poate cere proprietarului de teren care cauzeaza influenta o compensatie corespunzatoare în forma baneasca.

Articolul 379. Atentarea inadmisibila
(1) Proprietarul poate cere interzicerea ridicarii sau exploatarii unor constructii sau instalatii despre care se poate afirma cu certitudine ca prezenta si utilizarea lor atenteaza în mod inadmisibil asupra terenului sau.
(2) Daca constructia sau instalatia a fost ridicata respectîndu-se distanta de la hotar stabilita de lege, demolarea sau interzicerea exploatarii acestora poate fi ceruta doar în cazul în care afectarea inadmisibila s-a produs în mod evident.

Articolul 380. Cererea de înlaturare a pericolului de prabusire
Daca exista pericolul prabusirii constructiei de pe terenul vecin peste terenul sau, proprietarul poate cere vecinului sa ia masurile necesare pentru prevenirea acestui pericol.

Articolul 381. Folosirea apelor
(1) Cursurile de apa si pînza freatica din mai multe terenuri nu pot fi deviate sau manipulate de proprietarul oricarui teren astfel încît cantitatea sau calitatea apei sa fie modificata în dezavantajul proprietarului unui alt teren.
(2) Proprietarul terenului inferior nu poate împiedica în nici un fel curgerea fireasca a apelor provenite de pe terenul superior.
(3) Daca curgerea apei de pe terenul superior cauzeaza prejudicii terenului inferior, proprietarul acestuia din urma poate cere autorizarea instantei de judecata de a face pe terenul sau lucrarile necesare schimbarii directiei apelor, suportînd toate cheltuielile aferente. La rîndul sau, proprietarul terenului superior este obligat sa nu efectueze nici o lucrare de natura sa agraveze situatia terenului inferior.

Articolul 382. Regulile speciale de folosire a apei
(1) Proprietarul terenului inferior nu poate împiedica curgerea provocata de proprietarul terenului superior sau de alte persoane, asa cum este cazul apelor care tîsnesc pe acest din urma teren, datorita unor lucrari subterane întreprinse de proprietarul terenului superior, cazul apelor provenite din secarea terenurilor mlastinoase, al apelor folosite într-un scop casnic, agricol sau industrial, însa numai daca aceasta curgere preceda varsarea într-un curs de apa sau într-un sant.
(2) În cazul prevazut la alin.(1), proprietarul terenului superior este obligat sa aleaga calea si mijloacele de scurgere care ar aduce prejudicii minime terenului inferior, ramînînd obligat la plata unei despagubiri juste si prealabile catre proprietarul acestuia din urma.
(3) Prevederile alin.(1) si (2) nu se aplica atunci cînd pe terenul inferior se afla o constructie, împreuna cu gradina si curtea aferenta, sau un cimitir.

Articolul 383. Captarea apei
Proprietarul care vrea sa foloseasca pentru irigarea terenului sau apele naturale si artificiale de care poate dispune în mod efectiv are dreptul ca, pe cheltuiala sa exclusiva, sa faca pe terenul riveran opus lucrari utile de captare a apei.

Articolul 384. Surplusul de apa
(1) Proprietarul caruia îi prisoseste apa pentru necesitatile curente este obligat ca, în schimbul unei juste si prealabile despagubiri, sa ofere acest surplus proprietarului care nu poate procura apa necesara terenului sau decît cu o cheltuiala excesiva.
(2) Proprietarul nu poate fi scutit de obligatia mentionata la alin.(1) pretinzînd ca ar putea da surplusului de apa o alta destinatie decît satisfacerea necesitatilor curente. El poate însa cere proprietarului aflat la nevoie despagubiri suplimentare cu conditia ca va dovedi existenta reala a destinatiei pretinse.

Articolul 385. Conservarea drepturilor dobîndite ale proprietarului terenului inferior
(1) Proprietarul poate acorda orice întrebuintare izvorului de pe terenul sau cu conditia de a nu aduce atingere drepturilor dobîndite de proprietarul terenului inferior.
(2) Proprietarul terenului pe care se afla izvorul nu poate sa-i schimbe cursul daca prin aceasta schimbare ar lipsi locuitorii unei localitati de apa pentru necesitatile curente.

Articolul 386. Picatura stresinii
Acoperisul trebuie sa fie construit astfel încît apa, zapada sau gheata sa cada exclusiv pe teritoriul proprietarului.

Articolul 387. Fructele cazute
Fructele cazute din pomi sau arbusti pe terenul vecin se considera fructe de pe acel teren.

Articolul 388. Radacinile si ramurile de pe terenul vecin
(1) Proprietarul terenului poate sa taie si sa-si opreasca radacinile de arbori si de arbusti care au patruns la el de pe terenul vecin. Aceeasi regula se aplica si ramurilor de arbori si de arbusti ce atîrna de pe terenul vecin.
(2) Dreptul prevazut la alin.(1) nu se acorda proprietarului în cazul în care radacinile si ramurile nu împiedica folosirea terenului sau.

Articolul 389. Distanta pentru constructii, lucrari si plantatii
(1) Orice constructie, lucrare sau plantatie se poate face de catre proprietarul terenului numai cu respectarea unei distante minime fata de linia de hotar, conform legii, regulamentului de urbanism sau, în lipsa, conform obiceiului locului, astfel încît sa nu se aduca atingere drepturilor proprietarului vecin.
(2) Arborii, cu exceptia celor mai mici de doi metri, a plantatiilor si a gardurilor vii, trebuie saditi la distanta stipulata de lege, de regulamentul de urbanism sau de obiceiul locului, dar care sa nu fie mai mica de 2 metri de linia de hotar.
(3) În caz de nerespectare a distantei prevazute la alin.(1) si (2), proprietarul vecin este îndreptatit sa ceara scoaterea ori taierea la înaltimea cuvenita a arborilor, plantatiilor ori gardurilor pe cheltuiala proprietarului terenului pe care acestea sînt ridicate.

Articolul 390. Depasirea hotarului terenului învecinat în cazul constructiei
(1) Daca proprietarul unui teren, cu ocazia ridicarii unei constructii, a construit dincolo de limita terenului sau, fara a i se putea imputa premeditarea sau culpa grava, vecinul trebuie sa tolereze încalcarea hotarului daca nu a obiectat pîna sau imediat dupa depasirea limitei.
(2) Vecinul prejudiciat prin situatia prevazuta la alin.(1) trebuie despagubit cu o renta în bani, platita anual, cu anticipatie.
(3) Cel îndreptatit la renta poate pretinde oricînd ca debitorul sau sa-i achite pretul portiunii de teren pe care s-a construit în schimbul transmiterii proprietatii asupra acesteia.

Articolul 391. Accesul pe terenul altuia
(1) Orice proprietar este obligat ca, dupa primirea unui aviz scris sau verbal, sa permita vecinului accesul pe teritoriul sau, dupa caz, pentru efectuarea si întretinerea unei constructii, plantatii si efectuarea unor alte lucrari pe terenul vecin.
(2) Proprietarul care este obligat sa permita accesul pe teritoriul sau are dreptul la compensarea prejudiciului cauzat doar prin acest fapt si la restabilirea terenului în starea anterioara.
(3) În cazul în care, datorita unei forte naturale sau forte majore, un bun a patruns pe un teren strain sau a fost transportat acolo, proprietarul terenului trebuie sa permita cautarea si ridicarea bunului, daca nu a purces el însusi la cautare sau nu-l restituie. Bunul continua sa apartina proprietarului sau, cu exceptia cazului cînd acesta renunta la el. Proprietarul terenului poate cere ridicarea bunului strain si aducerea terenului în situatia anterioara.
(4) Proprietarul terenului care efectueaza si întretine constructii, plantatii sau executa alte lucrari pe teritoriul sau nu are dreptul sa pericliteze terenul vecin sau sa compromita trainicia constructiilor, lucrarilor sau plantatiilor situate pe acesta.

Articolul 392. Trecerea prin proprietatea straina
(1) Daca terenul este lipsit de comunicatie prin orice cale de acces de folosinta comuna, conducte de alimentare cu apa, conducte de energie electrica, gaze, telecomunicatii si altele asemenea, proprietarul poate cere vecinilor sa-i permita utilizarea terenurilor lor pentru instalarea comunicatiei necesare.
(2) Trecerea urmeaza a se face în conditii de natura sa aduca o minima atingere exercitarii dreptului de proprietate asupra terenului. Vecinului al carui teren este folosit pentru acces trebuie sa i se plateasca o justa si prealabila despagubire care, prin acordul partilor, poate fi efectuata sub forma de plata unica.
(3) Despagubirea datorata conform alin.(2) se dubleaza atunci cînd lipsa accesului este o urmare a faptei proprietarului care pretinde trecerea.

Articolul 393. Instalarea liniei de demarcare a hotarului
(1) Proprietarul de teren poate cere proprietarului de teren vecin sa ia parte la instalarea unui hotar stabil de demarcare sau la restabilirea unui hotar deteriorat.
(2) Cheltuielile pentru demarcare se împart între vecini în mod egal daca din raporturile existente între ei nu reiese altfel.

Articolul 394. Litigii privind hotarul
(1) Daca în urma unei dispute este imposibila determinarea hotarului adevarat, atunci pentru demarcare este decisiva posesiunea de fapt a vecinilor. Daca posesiunea de fapt nu poate fi determinata, fiecarui teren îi este anexata o jumatate din portiunea disputata.
(2) Daca determinarea hotarului în conformitate cu prevederile alin.(1) duce la un rezultat ce contravine faptelor stabilite, în particular aduce atingere marimii stabilite a terenului, hotarul se stabileste, la cererea unei parti, de catre instanta de judecata.

Titlul IV
ALTE DREPTURI REALE

Capitolul I
UZUFRUCTUL

Articolul 395. Notiunea de uzufruct
(1) Uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioada determinata sau determinabila bunul unei alte persoane (nudul proprietar) si de a culege fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însa cu îndatorirea de a-i conserva substanta. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul, nu si de a-l înstraina.
(2) Uzufructul poate fi limitat prin excluderea anumitor folosinte.
(3) Uzufructul se poate constitui, conjugat sau succesiv, în favoarea unei sau mai multor persoane existente la data deschiderii uzufructului.

Articolul 396. Constituirea uzufructului
(1) Uzufructul se poate constitui, prin lege sau act juridic, dispozitiile privind registrul bunurilor imobile fiind aplicabile pentru bunurile imobile. În cazurile prevazute de lege, uzufructul poate fi constituit prin hotarîre judecatoreasca.
(2) La constituirea uzufructului se aplica aceleasi reguli ca si la înstrainarea bunurilor care fac obiectul uzufructului.
(3) Obiect al uzufructului poate fi orice bun neconsumptibil care se afla în circuit civil, mobil sau imobil, corporal sau incorporal, inclusiv un patrimoniu sau o parte din el.
(4) Uzufructul poarta asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum si asupra a tot ce se uneste sau se încorporeaza în acesta.

Articolul 397. Termenul uzufructului
(1) Uzufructul se instituie cel mult pîna la decesul persoanei fizice sau la lichidarea persoanei juridice daca un termen mai scurt nu este stabilit prin lege sau prin act juridic.
(2) Uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice nu poate depasi 30 de ani.
(3) Uzufructul înceteaza la decesul persoanei fizice sau la lichidarea persoanei juridice în al carei folos a fost stabilit uzufructul.
(4) Orice act juridic prin care se constituie un uzufruct perpetuu si transmisibil pentru cauza de moarte sau lichidare este lovit de nulitate absoluta.

Articolul 398. Inalienabilitatea uzufructului
(1) Uzufructul nu poate trece de la uzufructuar la o alta persoana prin acte juridice sau prin succesiune.
(2) Uzufructuarul poate închiria sau arenda altuia, integral sau în parte, bunul mobil obiect al uzufructului daca, la momentul constituirii uzufructului, nu a fost stabilit altfel.
(3) Daca la momentul constituirii uzufructului imobilul nu era dat în chirie sau arenda, uzufructuarul nu are dreptul sa-l dea în chirie sau arenda fara acordul nudului proprietar sau fara autorizatia instantei de judecata daca acest drept nu i-a fost acordat expres la momentul constituirii uzufructului.
(4) La stingerea uzufructului, nudul proprietar este obligat sa mentina contractele de locatiune sau de arenda, încheiate în modul stabilit. El poate totusi sa refuze mentinerea în cazul în care:
a) termenul contractului de locatie sau de arenda depaseste, fara consimtamîntul lui, termenul obisnuit în conformitate cu uzantele locale;
b) spatiul comercial a fost dat în chirie pe un termen mai mare de 5 ani;
c) întreprinderea agricola a fost data în arenda pe un termen mai mare de 12 ani;
d) un teren agricol a fost dat în arenda pe un termen mai mare de 6 ani;
e) contractul de locatiune sau de arenda stipuleaza conditii neobisnuite, excesive pentru nudul proprietar.
(5) Nudul proprietar pierde dreptul de a refuza mentinerea contractului cînd locatarul sau arendasul i-a stabilit un termen rezonabil în care nudul proprietar trebuia sa declare despre mentinerea sau refuzul de a mentine, iar el a omis sa faca aceasta în termenul stabilit.

Articolul 399. Determinarea starii bunului
(1) Uzufructuarul preia bunurile în starea în care acestea se afla.
(2) La stabilirea uzufructului asupra unei universalitati de bunuri, uzufructuarul si nudul proprietar sînt obligati sa-si acorde asistenta reciproca în vederea întocmirii inventarului.
(3) Inventarul trebuie sa contina mentiunea despre data întocmirii, sa fie semnat de ambele parti, iar la cererea unei din parti semnatura trebuie autentificata.
(4) Fiecare parte are dreptul sa ceara ca inventarul sa fie întocmit de catre organul competent.
(5) Partea care cere întocmirea inventarului în conditiile alin.(4) sau autentificarea semnaturii suporta cheltuielile aferente.

Articolul 400. Pretul, sarcinile si cheltuielile uzufructului
(1) Uzufructul este gratuit în cazul nestipularii exprese a caracterului oneros.
(2) Cheltuielile si sarcinile proprietatii revin nudului proprietar, cu exceptiile prevazute de lege sau de contract.
(3) Uzufructuarul este tinut pentru obligatiile de plata (impozite, taxe) fata de stat pentru obiectul uzufructului.

Articolul 401. Drepturile uzufructuarului asupra fructelor
(1) Uzufructuarul se bucura de toate fructele pe care le produce obiectul uzufructului daca nu este stipulat altfel. Fructele obiectului uzufructului trec în proprietatea uzufructuarului la data culegerii lor.
(2) Fructele neculese în momentul deschiderii dreptului la uzufruct sînt ale uzufructuarului, iar cele neculese la sfîrsitul perioadei de uzufruct sînt ale nudului proprietar daca actul prin care s-a instituit uzufructul nu prevede altfel. Veniturile se considera percepute zi cu zi si se cuvin uzufructuarului proportional duratei uzufructului sau. Aceste prevederi sînt aplicabile arenzii, chiriei imobilelor, dividendelor si dobînzilor obtinute.

Articolul 402. Dreptul de a dispune de bunurile consumptibile
Daca uzufructul cuprinde si bunuri consumptibile, uzufructuarul are dreptul sa dispuna de ele, însa cu obligatia de a restitui bunuri de aceeasi calitate, cantitate si valoare sau, daca este imposibil, sa restituie contravaloarea lor de la data stingerii uzufructului.

Articolul 403. Plata creantelor scadente
(1) Daca uzufructul se rasfrînge asupra unei creante care devine scadenta în timpul uzufructului, plata se face uzufructuarului, care elibereaza chitanta.
(2) La încheierea uzufructului, tot ceea ce a fost primit ca plata se transmite nudului proprietar.

Articolul 404. Dreptul de vot
(1) Dreptul de vot acordat de o actiune sau de o alta valoare mobiliara, de o fractiune din coproprietate sau de un alt bun apartine uzufructuarului.
(2) Dreptul de vot apartine nudului proprietar daca are ca efect modificarea substantei bunului principal, cum ar fi capitalul social ori bunul detinut în coproprietate, schimbarea destinatiei acestui bun sau lichidarea persoanei juridice.

Articolul 405. Drepturile creditorilor
(1) Creditorii uzufructuarului pot urmari drepturile acestuia sub rezerva drepturilor nudului proprietar.
(2) Creditorii nudului proprietar pot urmari drepturile acestuia sub rezerva drepturilor uzufructuarului.

Articolul 406. Dreptul uzufructuarului de a se folosi de arbori
(1) Uzufructuarul nu are dreptul sa taie arborii care cresc pe terenul grevat cu uzufruct, cu exceptia repararii, întretinerii sau exploatarii terenului. El poate dispune de cei care au cazut ori s-au uscat natural.
(2) Uzufructuarul este obligat sa înlocuiasca, în conformitate cu uzantele locale sau obisnuintele nudului proprietar, arborii care au fost distrusi.

Articolul 407. Dreptul uzufructuarului asupra padurilor destinate taierii
(1) Daca uzufructul cuprinde paduri destinate de proprietarul lor unor taieri periodice, uzufructuarul este dator sa pastreze ordinea si cantitatea taierii, potrivit regulilor stabilite de lege, de nudul proprietar sau potrivit uzantelor locale, fara ca uzufructuarul sa poata pretinde vreo despagubire pentru partile lasate netaiate în timpul uzufructului.
(2) Arborii care se scot din pepiniera fara degradarea acesteia nu fac parte din uzufruct decît cu obligatia uzufructuarului de a se conforma dispozitiilor legale si uzantelor locale în ceea ce priveste înlocuirea lor.
(3) Uzufructuarul poate, conformîndu-se dispozitiilor legale si uzantei obisnuite a nudului proprietar, sa exploateze partile de paduri înalte care au fost destinate taierii regulate, fie ca aceste taieri se fac periodic pe o întindere determinata, fie ca se fac numai pentru un numar de arbori alesi pe toata suprafata terenului. În celelalte cazuri, uzufructuarul nu poate taia arborii înalti. Va putea însa întrebuinta, la reparatiile la care este obligat, arbori cazuti accidental, chiar sa taie arborii trebuinciosi, cu îndatorirea însa de a demonstra, în prezenta proprietarului, aceasta trebuinta.

Articolul 408. Dreptul asupra carierelor
(1) În conditiile legii, uzufructuarul se foloseste întocmai ca nudul proprietar de carierele care se aflau în exploatare la constituirea dreptului de uzufruct.
(2) Uzufructuarul nu are nici un drept asupra carierelor nedeschise.

Articolul 409. Uzura obiectului uzufructului
Daca uzufructul poarta asupra unor bunuri care, fara a fi consumptibile, se uzeaza, ca urmare a utilizarii lor, uzufructuarul le va folosi ca un bun proprietar si potrivit destinatiei lor. El nu este obligat sa le restituie decît în starea în care se afla la data stingerii uzufructului.

Articolul 410. Obligatia de informare
(1) Daca bunul este deteriorat, distrus sau daca sînt necesare lucrari de reparare, îmbunatatire a lui ori masuri de preîntîmpinare a unor pericole, uzufructuarul este obligat sa-l informeze imediat pe nudul proprietar.
(2) Uzufructuarul este obligat sa denunte de îndata nudului proprietar orice uzurpare a terenului si orice contestare a dreptului de proprietate, sub sanctiunea obligarii la plata de daune-interese.

Articolul 411. Obligatia de pastrare a destinatiei bunului
Uzufructuarul este obligat în exercitarea dreptului sau sa respecte destinatia data bunului de nudul proprietar.

Articolul 412. Obligatia efectuarii reparatiilor
(1) Uzufructuarul este obligat sa efectueze reparatiile de întretinere a bunului.
(2) În cazul în care uzufructuarul face în legatura cu bunul cheltuieli pe care nu era obligat sa le faca, obligatia nudului proprietar de a le restitui se determina în functie de regulile privind gestiunea de afaceri.
(3) Reparatiile capitale sînt în sarcina nudului proprietar, fara ca acesta sa poata fi obligat sa le faca.
(4) Reparatiile mari sînt în sarcina uzufructuarului atunci cînd se datoreaza neefectuarii reparatiilor de întretinere.
(5) Uzufructuarul este obligat sa-l înstiinteze pe nudul proprietar despre necesitatea reparatiilor mari.
(6) Atunci cînd nudul proprietar nu efectueaza la timp reparatiile capitale, uzufructuarul le poate face pe cheltuiala sa, nudul proprietar fiind obligat sa restituie contravaloarea acestora la stingerea uzufructului.

Articolul 413. Excluderea obligatiei de reconstruire
Uzufructuarul si nudul proprietar nu sînt obligati sa reconstruiasca ceea ce s-a distrus datorita vechimii ori unui caz fortuit.

Articolul 414. Plata primelor de asigurare
Daca bunul este asigurat, pe durata uzufructului primele de asigurare sînt platite de uzufructuar.

Articolul 415. Modificarea sau stingerea dreptului grevat
Dreptul grevat cu uzufruct poate fi modificat sau stins prin act juridic numai cu acordul uzufructuarului.

Articolul 416. Dreptul de dispozitie si de exercitare a actiunilor de aparare
Nudul proprietar este în drept sa înstraineze bunul, sa-l greveze cu sarcini si sa exercite toate actiunile de aparare a dreptului de proprietate.

Articolul 417. Obligatia nudului proprietar de a garanta drepturile uzufructuarului
Nudul proprietar este obligat sa se abtina de la orice act juridic si fapta prin care ar împiedica sau ar tulbura uzufructuarul în exercitiul liber si deplin al dreptului sau, sa garanteze uzufructuarul împotriva evictiunii, sa despagubeasca uzufructuarul în cazul în care, prin fapta sa, a micsorat valoarea uzufructului.

Articolul 418. Plata datoriilor aferente patrimoniului grevat cu uzufruct
(1) Daca uzufructuarul universal ori cu titlu universal plateste datoriile aferente patrimoniului sau partii de patrimoniu grevate cu uzufruct, nudul proprietar trebuie sa restituie, la stingerea uzufructului, sumele avansate fara nici o dobînda.
(2) În cazul în care uzufructuarul nu plateste datoriile prevazute la alin.(1), nudul proprietar poate, la alegere, sa le plateasca sau sa vînda o parte suficienta din bunurile date în uzufruct. Daca nudul proprietar plateste aceste datorii, uzufructuarul datoreaza dobînzi pe toata durata uzufructului.
(3) Daca plata datoriilor nu se face în modul prevazut la alin.(1) si (2), creditorii pot urmari bunurile date în uzufruct.

Articolul 419. Descoperirea unei comori
Dreptul uzufructuarului nu se extinde asupra drepturilor nudului proprietar cu privire la comoara descoperita în bun.

Articolul 420. Stingerea uzufructului
(1) Uzufructul se stinge la expirarea termenului pentru care este constituit, prin întrunirea în aceeasi persoana a calitatii de proprietar si a celei de uzufructuar, prin renuntarea uzufructuarului la dreptul sau, prin moartea sau, dupa caz, lichidarea uzufructuarului.
(2) Uzufructul înceteaza si în cazul în care instanta de judecata a pronuntat rezolutiunea sau nulitatea actului juridic prin care cel care a instituit uzufructul a dobîndit titlul de proprietate.

Articolul 421. Stingerea uzufructului la cererea nudului proprietar
Uzufructul poate înceta la cererea nudului proprietar atunci cînd uzufructuarul abuzeaza de folosinta bunului, îi aduce stricaciuni ori îl lasa sa degradeze.

Articolul 422. Stingerea uzufructului în cazul distrugerii bunului
(1) Uzufructul se stinge în cazul în care bunul a fost distrus în întregime într-un caz fortuit. Daca bunul este distrus în parte, uzufructul continua asupra partii ramase.
(2) Uzufructul va continua asupra indemnizatiei de asigurare daca aceasta nu este folosita pentru repararea bunului.

Articolul 423. Efectul stingerii uzufructului
(1) La stingerea uzufructului, uzufructuarul este obligat sa restituie nudului proprietar, în starea corespunzatoare, bunurile pe care le detine în virtutea dreptului sau de uzufruct.
(2) În cazul pieirii sau al deteriorarii bunului din culpa uzufructuarului, acesta este obligat sa despagubeasca proprietarul.
(3) În cazul imobilelor, stingerea uzufructului trebuie înscrisa în registru.

Capitolul II
DREPTUL DE UZ SI DREPTUL DE ABITATIE

Articolul 424. Dispozitii generale cu privire la dreptul de uz si la dreptul de abitatie
(1) Uz este dreptul real asupra bunului altuia, în virtutea caruia uzuarul poate folosi bunul si culege fructele lui necesare pentru nevoile proprii si ale familiei sale.
(2) Titularul dreptului de abitatie are dreptul sa locuiasca în locuinta unei alte persoane împreuna cu sotul si copiii sai chiar daca nu a fost casatorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitatia.
(3) Uzul si abitatia se constituie în temeiul unui act juridic ori al legii, dispozitiile privind registrul bunurilor imobile fiind aplicabile pentru bunurile imobile.
(4) Actul prin care este instituit uzul poate limita sau extinde dreptul de uz. Uzuarul nu poate pretinde la mai multe fructe decît la cele care se cuvin pentru nevoile proprii si ale familiei sale daca actul nu prevede altfel.

Articolul 425. Exercitarea dreptului de uz si a dreptului de abitatie
(1) Dreptul de uz si de abitatie nu poate fi cedat, iar bunul care face obiectul acestor drepturi nu poate fi închiriat sau arendat.
(2) Uzuarul si titularul dreptului de abitatie suporta cheltuielile de cultura sau de întretinere proportional partii de care se foloseste.

Articolul 426. Dreptul de folosire a facilitatilor comune
Uzuarul sau titularul dreptului de abitatie al carui drept poarta numai asupra unei parti din bun are dreptul sa foloseasca facilitatile destinate uzului comun.

Articolul 427. Aplicarea dispozitiilor privitoare la uzufruct
Dispozitiile privitoare la uzufruct se aplica în modul corespunzator uzului si abitatiei.

Capitolul III
SERVITUTEA

Articolul 428. Dispozitii generale cu privire la servitute
(1) Servitute este sarcina care greveaza un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul dominant). Utilitatea poate consta în sporirea confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinatia lui economica.
(2) Obligatia de a face ceva poate fi conexata la o servitute si impusa proprietarului terenului aservit. Aceasta obligatie este accesorie servitutii si nu poate fi stipulata decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului.

Articolul 429. Conditiile servitutii
(1) La realizarea servitutii, persoana împuternicita trebuie sa respecte interesele proprietarului terenului aservit.
(2) Proprietarul terenului dominant poate fi obligat sa plateasca, la anumite perioade, o recompensa (despagubire) proprietarului terenului aservit.
(3) Schimbarea proprietarului terenului dominant sau al terenului aservit, precum si împartirea terenurilor, nu afecteaza dreptul de servitute.
(4) Servitutea se poate constitui în vederea asigurarii unei utilitati viitoare a terenului dominant.
(5) Servitutea constituita asupra unei constructii ce se va edifica ori asupra unui teren ce va fi dobîndit se naste numai la data edificarii ori dobîndirii.
(6) Un teren grevat cu uzufruct sau superficie poate fi grevat cu servitute numai cu acordul uzufructuarului sau al superficiarului.

Articolul 430. Clasificarea servitutilor
(1) Aparente sînt servitutile care se cunosc prin semne exterioare, iar neaparente - cele care nu se atesta prin astfel de semne.
(2) Continue sînt servitutile al caror exercitiu este sau poate fi continuu fara a fi necesara fapta omului, iar necontinue - cele pentru a caror existenta este necesara fapta omului.
(3) Pozitive sînt servitutile care îndreptatesc pe proprietarul terenului dominant sa faca în mod direct anumite acte de folosinta pe terenul aservit, iar negative - cele care impun proprietarului terenului aservit anumite restrictii în exercitiul dreptului sau de proprietate.

Articolul 431. Constituirea servitutii
(1) Servitutea poate fi constituita prin destinatia stabilita de proprietar, prin acte juridice ori prin uzucapiune.
(2) Actul juridic prin care se constituie servitutea se încheie în forma autentica.
(3) Servitutea constituita prin acte juridice este opozabila dupa înscriere în registrul bunurilor imobile.

Articolul 432. Constituirea servitutii prin destinatia stabilita de proprietar
Servitutea prin destinatia stabilita de proprietar este constatata printr-un înscris al proprietarului de teren care, în vederea unei eventuale parcelari, instituie imediat natura, scopul si situatia servitutii unei parti din teren în favoarea altor parti.

Articolul 433. Dobîndirea servitutilor prin uzucapiune
(1) Servitutile continue si aparente, precum si cele neaparente si pozitive, se pot dobîndi prin uzucapiune, în conditiile legii.
(2) Actele materiale corespunzatoare unor servituti necontinue sînt prezumate a fi exercitate cu simpla îngaduinta a proprietarului terenului aservit. Proprietarul terenului dominant va putea prescrie dovedind contrariul.
(3) Servitutile neaparente si negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune.

Articolul 434. Exercitarea servitutii
(1) Sarcina pe care o instituie servitutea asupra terenului aservit consta în obligatia proprietarului de a permite efectuarea anumitor actiuni pe terenul sau, deasupra acestuia sau sub pamînt. Servitutea poate consta si din obligatia proprietarului de a se abtine de la anumite actiuni în favoarea proprietarului terenului dominant.
(2) Servitutea se extinde asupra a tot ceea ce este necesar pentru exercitarea ei.
(3) Daca servitutea s-a exercitat benevol si fara obiectii în termen de cel putin 3 ani, atunci, în cazul aparitiei unor litigii între proprietari, aceasta modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant la solutionarea litigiului.
(4) Proprietarul terenului aservit este obligat sa se abtina de la orice act care limiteaza ori împiedica exercitiul servitutii. Astfel, nu va putea schimba starea locurilor ori stramuta exercitarea servitutii în alt loc.
(5) Proprietarul terenului aservit poate indica, pentru exercitarea dreptului de servitute, o alta parte a terenului decît cea indicata la alin. (3), dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciaza proprietarul terenului dominant. Cheltuielile aferente transferarii sînt suportate de proprietarul terenului aservit.
(6) Dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie sa fie exercitat astfel încît sa creeze cît mai putine dificultati proprietarului terenului aservit.

Articolul 435. Abandonarea terenului aservit
În toate cazurile în care, conform contractului, cheltuielile lucrarilor de exercitare si conservare a servitutilor revin proprietarului terenului aservit, acesta se va putea exonera de obligatie abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesara exercitarii servitutii.

Articolul 436. Drepturile proprietarului terenului dominant
(1) Proprietarul terenului dominant este în drept sa se foloseasca de servitute, sa efectueze pe terenul aservit orice lucrare necesara exercitarii dreptului de servitute, sa conserve dreptul de servitute daca contractul nu prevede altfel.
(2) În lipsa unei prevederi contrare, proprietarul terenului dominant poate lua toate masurile si poate face, pe cheltuiala sa, toate lucrarile de exercitare si conservare a servitutii. Cheltuielile de efectuare a acestor lucrari revin celor doi proprietari, proportional avantajelor pe care le obtin, în masura în care lucrarile efectuate pentru exercitiul servitutii sînt necesare si de ele profita inclusiv terenul aservit.
(3) Proprietarul terenului dominant poate înlatura toate constructiile si plantatiile pe care le-a amplasat pe terenul aservit, în cazul necesitatii de readucere a acestuia la stare normala pentru exploatare, si trebuie sa o faca la cererea proprietarului terenului aservit.

Articolul 437. Obligatiile proprietarului terenului dominant
(1) Proprietarul terenului dominant este obligat sa întretina constructiile si plantatiile amplasate pe terenul aservit în masura în care asigura prin aceasta interesele terenului aservit.
(2) Proprietarul terenului dominant este obligat sa repare daunele aduse proprietarului terenului aservit.
(3) Daca dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai multi proprietari de terenuri dominante, obligatia de întretinere a constructiilor si plantatiilor amplasate pe terenul aservit si de reparare a daunelor, cauzate proprietarului terenului aservit, apartine proportional beneficiului fiecarui proprietar de teren dominant daca legea sau actul prin cares-a constituit servitutea nu prevede altfel.

Articolul 438. Drepturile asupra constructiilor si plantatiilor
Proprietarul terenului aservit nu are nici un drept asupra constructiilor si plantatiilor amplasate pe terenul sau de proprietarul terenului dominant.

Articolul 439. Concurenta mai multor drepturi
Daca servitutea unui teren concureaza cu o alta servitute sau cu un alt drept real de folosire a imobilului, astfel încît aceste drepturi nu pot fi exercitate concomitent, total sau partial, avînd acelasi grad de prioritate, fiecare persoana îndreptatita poate cere stabilirea unei ordini de exercitare care ar corespunde în mod echitabil binelui tuturor persoanelor interesate.

Articolul 440. Temeiurile de stingere a servitutii
Servitutea se stinge prin radierea ei din registrul bunurilor imobile în caz de:
a) consolidare, cînd ambele terenuri ajung sa aiba acelasi proprietar;
b) renuntare a proprietarului terenului dominant;
c) expirare a termenului;
d) rascumparare;
e) imposibilitate de exercitare;
f) neuz pentru o perioada de 10 ani;
g) disparitie a oricarei utilitati a lor;
h) expropriere a terenului aservit daca servitutea este contrara utilitatii publice careia îi va fi afectat bunul expropriat.

Articolul 441. Calcularea termenului de neuz
(1)Termenul prevazut la art.440 lit.f) începe sa curga de la data ultimului act de exercitiu al servitutilor necontinue ori de la data unui act contrar servitutilor continue.
(2) Exercitarea servitutii de catre un coproprietar ori de catre un uzufructuar face sa se întrerupa termenul fata de ceilalti coproprietari ori fata de nudul proprietar.

Articolul 442. Rascumpararea servitutii de trecere
(1) Servitutea de trecere poate fi rascumparata de proprietarul terenului aservit daca exista o disproportie vadita între utilitatea pe care o procura terenului dominant si inconvenientele sau deprecierea provocata terenului aservit.
(2) În caz de neîntelegere între parti, instanta de judecata poate suplini consimtamîntul proprietarului terenului dominant. La stabilirea pretului de rascumparare, instanta va tine cont de vechimea servitutii si de schimbarea valorii celor doua terenuri.

Capitolul IV
SUPERFICIA

Articolul 443. Notiunea de superficie
(1) Superficie este dreptul real imobiliar de a folosi terenul altuia în vederea edificarii si exploatarii unei constructii, deasupra si sub acest teren, sau a exploatarii unei constructii existente. Acest drept este alienabil, se transmite prin succesiune si poate fi obiect al unui contract de locatiune.
(2) Daca nu se prevede altfel, dreptul de superficie nu se poate exercita decît asupra suprafetei construite sau asupra suprafetei pe care urmeaza sa se ridice constructia, precum si asupra suprafetei neconstruite, necesare, potrivit naturii sau destinatiei constructiei, exploatarii ei normale.
(3) Întinderea dreptului superficiarului de a folosi terenul grevat este stabilita prin contract sau lege. În lipsa unor prevederi contractuale, terenul este grevat cu servitutea necesara exercitarii dreptului de superficie. Servitutea înceteaza la stingerea dreptului de superficie.
(4) Asupra dreptului de superficie se aplica în modul corespunzator regulile dreptului de proprietate asupra imobilelor daca legea nu prevede altfel.
(5) Constructia este o parte componenta esentiala a dreptului de superficie.
(6) Dreptul de superficie nu poate fi constituit sub conditie rezolutorie.
(7) Dreptul de superficie nu poate fi limitat la o parte din constructie.

Articolul 444. Constituirea dreptului de superficie
(1) Dreptul de superficie se naste în temeiul unui act juridic sau al unei dispozitii legale, fiind opozabil tertilor din momentul înscrierii în registrul bunurilor imobile.
(2) Dreptul de superficie se constituie pentru un termen de 99 de ani daca nu a fost stabilit un alt termen.
(3) Dreptul de superficie nu poate fi limitat printr-o conditie suspensiva.

Articolul 445. Dreptul de superficie în cazul demolarii sau pieirii constructiei
Dreptul de superficie nu se stinge prin demolarea sau pieirea constructiei.

Articolul 446. Rangul superficiei
Dreptul de superficie se înscrie în registrul bunurilor imobile numai cu rangul întîi. Rangul nu poate fi modificat.

Articolul 447. Exercitarea dreptului de superficie
Superficiarul poate dispune în mod liber de dreptul sau. În cazul unei constructii existente, superficia se poate înstraina ori ipoteca numai o data cu aceasta. În caz de înstrainare a constructiei de catre superficiar, proprietarul terenului are dreptul de preemtiune.

Articolul 448. Obligatia superficiarului de a plati o redeventa
(1) Daca actul juridic nu prevede altfel, superficiarul datoreaza proprietarului terenului, sub forma de rate lunare, o suma egala cu chiria stabilita pe piata, tinînd seama de natura terenului, de zona în care se afla el, de destinatia constructiei, precum si de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosintei. Redeventa se determina la data constituirii superficiei.
(2) Redeventa poate fi ajustata la cererea uneia din parti, în cazul în care conditiile economice fac ca neajustarea sa fie inechitabila. Masura ajustarii se va aprecia tinîndu-se seama de schimbarea conditiilor economice si de principiul echitatii.
(3) În cazul în care superficiarul nu plateste redeventa timp de 3 ani, proprietarul terenului are dreptul sa ceara vînzarea superficiei la licitatie. Proprietarul terenului are dreptul de a participa la licitatie.
(4) În cazul în care superficia apartine mai multor persoane în relatiile cu proprietarul, acestea raspund solidar pentru plata redeventei.

Articolul 449. Stingerea dreptului de superficie
Dreptul de superficie se stinge:
a) la expirarea termenului;
b) prin consolidare, daca terenul si constructia devin proprietatea aceleiasi persoane;
c) în alte cazuri prevazute de lege.

Articolul 450. Stingerea dreptului de superficie la cererea proprietarului terenului
Daca superficiarul nu a ridicat constructia în termenul specificat în actul juridic privind instituirea superficiei sau daca încalca obligatia privind conservarea constructiei, proprietarul terenului are dreptul sa ceara stingerea dreptului de superficie.

Articolul 451. Efectele stingerii dreptului de superficie
(1) La stingerea dreptului de superficie, constructia aflata pe teren se transmite de drept proprietarului acestuia.
(2) Proprietarul terenului trebuie sa plateasca superficiarului o despagubire corespunzatoare pentru constructie. Despagubirea nu este corespunzatoare daca nu acopera cel putin doua treimi din valoarea de piata a constructiei.
(3) Proprietarul terenului se poate elibera de plata despagubirii daca prelungeste dreptul superficiarului, înaintea expirarii acestui drept, pe durata previzibila de exploatare a constructiei. În cazul în care refuza prelungirea, superficiarul pierde dreptul la despagubire.
(4) Superficiarul nu are dreptul, la stingerea dreptului de superficie, sa ridice constructia sau parti ale ei.

Articolul 452. Garantia pentru despagubire
(1) Superficiarul are dreptul de retentie a constructiei pîna la plata despagubirii.
(2) Pretentia în despagubire este garantata cu teren în loc de superficie si cu rangul acesteia.
(3) Daca dreptul de superficie la stingerea acesteia mai este grevat cu o ipoteca, creditorii ipotecari au un drept de gaj asupra despagubirii.

Articolul 453. Subrogarea în contractele în curs de executare
La stingerea dreptului de superficie, proprietarul terenului se subroga superficiarului în contractele de locatiune si arenda în curs de executare.

Capitolul V
GAJUL

Sectiunea 1
DISPOZITII GENERALE

Articolul 454. Notiunea de gaj
(1) Gajul este un drept real în al carui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creantelor sale cu preferinta fata de ceilalti creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu executa obligatia garantata prin gaj.
(2) Gajul se afla în legatura cu obligatia garantata prin gaj, reprezinta un raport de drept accesoriu fata de obligatia principala si este conditionat în timp de durata acesteia daca legea sau contractul de gaj nu prevede altfel.

Articolul 455. Tipurile de gaj
(1) Gajul este de doua tipuri: gajul înregistrat (gajul fara deposedare) si amanetul (gajul cu deposedare).
(2) În cazul gajului înregistrat, obiectul gajului ramîne în posesiunea debitorului gajist sau a unui tert care actioneaza în numele debitorului gajist. În cazul amanetarii, obiectul gajului se transmite în posesiune creditorului gajist sau unui tert care actioneaza în numele creditorului gajist. Conform contractului dintre creditorul gajist si debitorul gajist, obiectul gajului, sigilat de catre creditorul gajist, poate fi lasat la debitorul gajist.
(3) Dupa natura raporturilor de drept, în categoria de gaj înregistrat intra:
a) ipoteca - gajarea pamîntului, constructiilor, altor imobile legate nemijlocit de pamînt, împreuna cu terenul aferent necesar asigurarii functionale a obiectului gajat sau cu dreptul de folosinta a acestui teren. Constituie ipoteca si grevarea chiriilor, prezente si viitoare, pe care le produce un imobil. Ipoteca trebuie înscrisa în registrul bunurilor imobile;
b) ipoteca de întreprinzator - gajul întreprinderii, care se extinde asupra întregului ei patrimoniu, inclusiv asupra fondurilor fixe si circulante, asupra altor bunuri si drepturi patrimoniale reflectate în bilantul întreprinderii, daca legea sau contractul nu prevede altfel;
c) gajul marfurilor care se afla în circulatie sau în proces de prelucrare;
d) gajul bunurilor pe care debitorul gajist le va dobîndi în viitor.

Articolul 456. Creditorul gajist si debitorul gajist
(1) Creditorul gajist este persoana obligatiile fata de care sînt garantate prin gaj.
(2) Debitor gajist este proprietarul sau un alt posesor si uzufructuar legal al bunurilor depuse în gaj care are dreptul de a înstraina aceste bunuri.
(3) Gajul poate fi constituit atît de debitorul obligatiei garantate, cît si de un tert.

Articolul 457. Obiectul gajului
(1) Obiect al gajului (bun gajat) poate fi orice bun, inclusiv o universalitate de bunuri, titluri de valoare si drepturi confirmate prin certificate de actiuni.
(2) Nu pot constitui obiect al gajului bunurile retrase din circuitul civil, bunurile inalienabile sau insesizabile.
(3) Prin contract poate fi prevazuta extinderea gajului asupra bunurilor care vor fi dobîndite în viitor.
(4) Bunurile care, conform legii, nu pot fi transmise separat nu pot fi grevate separat cu un gaj. Nu poate fi obiect al gajului o parte a bunului indivizibil.
(5) Bunurile care se afla în proprietate comuna pot fi depuse în gaj doar cu acordul tuturor coproprietarilor.
(6) Unul dintre coproprietari poate depune în gaj cota sa din bunurile proprietate comuna pe cote-parti fara acordul celorlalti coproprietari daca legea sau contractul nu prevede altfel. În cazul imobilelor, mentiunea cu privire la necesitatea unui asemenea acord urmeaza a fi înscrisa în registrul bunurilor imobile.
(7) Dreptul de gaj se extinde asupra accesoriilor bunului principal obiect al gajului daca în contract nu este prevazut altfel.
(8) Dreptul de gaj se extinde asupra fructelor bunurilor gajate doar în cazurile prevazute de contract.
(9) Cel care are asupra bunului un drept afectat de modalitati sau susceptibil de nulitate poate constitui doar un gaj afectat de aceleasi modalitati sau conditii de nulitate.

Articolul 458. Amanetarea bunurilor la lombard
(1) Amanetarea bunurilor la lombard se realizeaza în conformitate cu legea.
(2) Pentru bunul preluat se emite chitanta de amanetare, care confirma încheierea contractului de amanet.
(3) Lombardul este obligat ca, în momentul transferarii posesiunii, sa asigure bunul amanetat pe propria cheltuiala, în favoarea debitorului si corespunzator valorii evaluate, care se determina în functie de preturile de piata pentru categoriile si calitatea obiectelor amanetate. Este nula clauza care exclude obligatia de asigurare.
(4) Lombardul nu are dreptul sa foloseasca si sa dispuna de bunurile amanetate si raspunde pentru pierderea sau deteriorarea lor în masura în care nu poate dovedi ca pierderea sau deteriorarea este urmare a unei situatii de forta majora.
(5) În cazul în care creditul garantat prin amanetarea bunurilor la lombard nu va fi restituit în termen, lombardul are dreptul, în baza unui act notarial cu caracter executoriu, sa vînda, dupa expirarea termenului de gratie de o luna, bunul amanetat conform regulilor de valorificare a patrimoniului amanetat. Creantele lombardului fata de debitor se sting si atunci cînd cîstigul din vînzare nu acopera datoria.
(6) Conditiile contractului de amanetare la lombard prin care se limiteaza drepturile debitorului în raport cu cele conferite prin prezentul cod si prin alte legi sînt nule. În locul unor astfel de conditii se aplica dispozitiile legale corespunzatoare.

Articolul 459. Particularitatile gajarii marfurilor care se afla în circulatie si în proces de prelucrare
(1) În cazul gajarii marfurilor care se afla în circulatie si în proces de prelucrare, debitorul gajist este în drept sa modifice componenta si forma naturala a obiectului gajului (stocurilor de marfuri, materiei prime, materialelor, semifabricatelor, produselor finite etc.) cu conditia ca valoarea lor totala sa nu se reduca fata de valoarea mentionata în contractul de gaj.
(2) Reducerea valorii marfurilor gajate care se afla în circulatie si în proces de prelucrare se admite proportional cu partea executata a obligatiei garantate prin gaj daca în contract nu este prevazut altfel.
(3) Marfurile ce se afla în circulatie si în proces de prelucrare înstrainate de debitorul gajist înceteaza a fi obiect al gajului în momentul trecerii dreptului de proprietate asupra lor catre persoana care le-a cumparat, iar marfurile cumparate de debitorul gajist, mentionate în contractul de gaj, devin obiect al gajului în momentul în care debitorul gajist dobîndeste dreptul de proprietate sau de gestiune asupra lor.
(4) Debitorul gajist al marfurilor care se afla în circulatie si în proces de prelucrare este obligat sa înscrie în registrul gajului conditiile gajarii marfurilor si datele despre toate operatiunile ce conduc la modificarea componentei si formei naturale a marfurilor gajate.

Articolul 460. Particularitatile gajarii titlurilor de valoare
(1) Titlurile de valoare pot fi gajate în temeiul contractului de gaj. Gajarea titlurilor de valoare prin andosament se efectueaza în conformitate cu legea.
(2) Gajarea titlurilor de valoare care confirma dreptul asupra unor anumite bunuri (titluri reprezentative ale bunurilor) înseamna si gajarea bunurilor respective.
(3) Actiunile gajate nu dau creditorului gajist dreptul de a participa ca actionar la adunarile generale, dreptul de participare fiind rezervat actionarului.
4) Certificatele cu privire la dobînzi, dividende si la alte venituri obtinute în temeiul dreptului exprimat în titlul de valoare constituie obiectul gajului doar în cazul în care contractul nu prevede altfel.

Articolul 461. Creanta garantata prin gaj
(1) Gajul poate garanta una sau mai multe creante legale, existente sau viitoare, pure si simple sau afectate de modalitati. Creanta garantata prin gaj trebuie sa fie determinata sau determinabila.
(2) Gajul poate fi constituit si astfel încît doar suma maxima pentru care bunul trebuie sa garanteze sa fie determinata prin înscriere în registru.
(3) Gajul este constituit valid numai daca creanta garantata este exprimata într-o suma baneasca.
(4) Daca în contract nu se prevede altfel, gajul garanteaza creanta în volumul existent la momentul satisfacerii, inclusiv capitalul, dobînzile, cheltuielile de urmarire si cheltuielile de întretinere a bunului gajat. Prin contract, partile pot extinde garantia si asupra penalitatilor si prejudiciului cauzat prin neexecutare.
(5) O creanta poate fi garantata cu mai multe bunuri (gajul comun) si de mai multe persoane.
(6) Cu acordul creditorului gajist si al debitorului gajist, în locul creantei pentru care este constituit gajul poate fi pusa o alta creanta. Înlocuirea creantei garantate nu trebuie sa afecteze drepturile creditorilor gajisti cu grad de prioritate inferior. Cerintele de forma si de înregistrare se vor respecta în modul corespunzator.

Articolul 462. Gajul constituit pentru garantarea platii unei sume de bani
(1) Gajul constituit pentru garantarea platii unei sume de bani este valabil chiar daca, la momentul constituirii lui, debitorul gajist înca nu a primit sau a primit doar partial prestatia pentru care se obliga. Aceasta regula se aplica în special la acordarea unui credit sau la emiterea obligatiilor sau altor titluri de împrumut.
(2) Daca creditorul gajist refuza sa predea sumele de bani pe care s-a obligat sa le dea cu împrumut si în a caror garantare detine un gaj, debitorul gajist poate obtine, pe cheltuiala creditorului, reducerea (cu exceptia ipotecii) sau radierea gajului, platind, în ultimul caz, doar sumele care i-au fost predate efectiv.

Articolul 463. Indivizibilitatea gajului
(1) Gajul este indivizibil si subzista integral asupra tuturor bunurilor grevate, asupra fiecaruia dintre ele si asupra tuturor partilor lor chiar si în cazul în care bunul sau obligatia sînt divizibile.
(2) Ipoteca asupra constructiilor capitale, apartamentelor sau încaperilor izolate situate pe terenul care apartine unui tert se extinde asupra dreptului de folosinta (superficie, arenda etc.) a terenului sau cotei ideale respective.
(3) Ipoteca se extinde asupra tuturor ameliorarilor bunului grevat daca în contract nu este prevazut altfel.

Articolul 464. Transformarea bunurilor
Gajul subzista asupra bunului mobil nou care rezulta din transformarea unui bun gajat. Gajul se extinde asupra a ceea ce rezulta din confuziunea (amestecul) sau unirea mai multor bunuri mobile dintre care cel putin unul a fost gajat.

Articolul 465. Despagubirea de asigurare
Creditorul gajist are dreptul de a fi satisfacut în mod prioritar din contul despagubirii de asigurare pentru pieirea, pierderea sau deteriorarea bunului gajat, indiferent de faptul în a cui favoare a fost asigurat bunul gajat, daca pieirea, pierderea sau deteriorarea nu se datoreaza culpei creditorului gajist sau daca în contractul de gaj nu este prevazut altfel.

Sectiunea a 2-a
TEMEIUL APARITIEI GAJULUI. REGISTRUL GAJULUI

Articolul 466. Constituirea gajului
(1) Gajul se constituie în virtutea legii sau a contractului.
(2) Gajul înregistrat apare în momentul înregistrarii sale, conform normelor stabilite de prezentul cod.
(3) În caz de amanet, gajul apare în momentul transmiterii obiectului gajului daca în contractul de gaj nu este prevazut altfel.

Articolul 467. Creantele din care se poate naste gajul legal
Daca legea nu prevede altfel, pot da nastere unui gaj legal creantele:
a) statului, pentru sumele datorate conform legislatiei fiscale;
b) persoanelor care au participat la constructia imobilelor;
c) care rezulta dintr-o hotarîre judecatoreasca.

Articolul 468. Contractul de gaj
(1) Contractul de gaj, cu exceptia contractului de amanet, se încheie în scris. În cazul în care pentru transmiterea bunului se cere forma autentica, contractul de gaj se încheie în forma autentica.
(2) Contractul de ipoteca se încheie în forma autentica. Nerespectarea formei atrage nulitatea contractului.
(3) Orice modificare sau completare a contractului de gaj se efectueaza în forma prevazuta pentru încheierea contractului.
(4) În contractul de gaj trebuie sa se indice: numele sau denumirea partilor, domiciliul sau sediul lor, acordul expres al debitorului gajist de a constitui gajul în favoarea creditorului gajist, tipul gajului, descrierea bunului gajat, estimarea bunului gajat si locul aflarii lui, esenta, scadenta creantei garantate prin gaj si valoarea maxima a acesteia fara dobînzi si alte cheltuieli, permiterea sau interzicerea gajului ulterior, precum si alte conditii stabilite cu acordul partilor.
(5) Clauza privind gajul poate fi inclusa în contractul în a carui baza apare obligatia garantata prin gaj.

Articolul 469. Informarea creditorului cu privire la drepturile tertilor
La încheierea contractului de gaj, debitorul gajist este obligat sa notifice în scris creditorul gajist cu privire la drepturile tertilor asupra obiectului gajului cunoscute de el la momentul constituirii gajului. Neexecutarea acestei obligatii acorda creditorului gajist dreptul de a cere executarea anticipata a obligatiei garantate prin gaj sau modificarea conditiilor contractului de gaj daca drepturile tertilor diminueaza garantia creditorului.

Articolul 470. Înregistrarea gajului
(1) Gajul fara deposedare trebuie sa fie înscris, în modul prevazut de lege, într-un registru public.
(2) Gajul se înregistreaza în modul urmator:
a) ipoteca se înregistreaza conform legislatiei privind cadastrul bunurilor imobile la organul cadastral teritorial în a carui raza teritoriala este amplasat bunul imobil ipotecat. Contractul de gaj se prezinta pentru înregistrarea ipotecii în termen de 3 luni de la data încheierii lui. Nerespectarea termenului atrage nulitatea contractului. Daca contractul de vînzare-cumparare si contractul de gaj sînt încheiate concomitent, dreptul de proprietate si ipoteca trebuie sa fie înregistrate consecutiv;
b) ipoteca de întreprinzator se înregistreaza, în conformitate cu prezentul cod, la biroul notarial în a carui raza teritoriala se afla întreprinderea;
c) gajul titlurilor de valoare nominative se înscrie în registrul detinatorilor titlurilor de valoare nominative;
d) gajul titlurilor de valoare ale statului se înscrie în registrul detinatorilor titlurilor de valoare ale statului;
e) gajul celorlalte bunuri mobile se înscrie în registrul gajului bunurilor mobile;
f) gajul drepturilor de proprietate intelectuala se înscrie în registrul proprietatii intelectuale.
(3) Particularitatile înscrierii gajului în registrele mentionate la alin.(2) se reglementeaza de legislatia privind functionarea registrelor respective.

Articolul 471. Efectele înregistrarii
(1) Faptul ca informatia cu privire la gaj este înscrisa în registrul gajului constituie o prezumtie legala a veridicitatii ei.
(2) Înregistrarea gajului nu confera validitate unui gaj lovit de nulitate.
(3) Din momentul înregistrarii gajului nimeni nu poate invoca necunoasterea informatiei înscrise în registrul gajului.
(4) În raport cu tertii de buna-credinta, debitorul gajist sau creditorul gajist nu poate invoca incorectitudinea informatiei înscrise în registrul gajului.

Articolul 472. Înregistrarea executarii obligatiei garantate prin gaj
Documentele care confirma executarea totala sau partiala a obligatiilor garantate prin gaj prezinta temei pentru înregistrarea modificarii corespunzatoare a datelor din registrul gajului.

Articolul 473. Radierea din registrul gajului a informatiei cu privire la gaj
(1) În urma stingerii gajului, informatia cu privire la gaj urmeaza a fi radiata din registrul gajului.
(2) Pot solicita radierea informatiei cu privire la gaj:
a) creditorul gajist;
b) debitorul gajist, în baza unui demers semnat de ambele parti, a declaratiei scrise a creditorului cu privire la renuntarea la gaj sau a hotarîrii judecatoresti;
c) tertul care a dobîndit obiectul gajului, în baza declaratiei scrise a creditorului gajist cu privire la radierea gajului din registrul gajului, a certificatului eliberat de executorul judecatoresc prin care se confirma ca bunul a fost dobîndit în cadrul procedurii de executare silita, a certificatului eliberat de instanta de judecata pentru confirmarea faptului ca bunul a fost dobîndit în cadrul procesului de insolvabilitate, a hotarîrii judecatoresti cu privire la expirarea gajului, chiar daca nu a fost parte la proces.
(3) În cazul radierii gajului se aplica în modul corespunzator prevederile referitoare la procedura de înregistrare a lui. Creditorul gajist este obligat sa asigure înregistrarea încetarii gajului imediat dupa executarea obligatiei garantate prin gaj.

Articolul 474. Caracterul public al informatiei din registrul gajului
(1) Orice persoana poate lua cunostinta de registrul gajului, poate obtine informatie despre înregistrarea gajului si extrase din registrul gajului în termen de 3 zile de la data solicitarii.
(2) Debitorul gajist poate cere interzicerea accesului tertilor la informatia din registrul gajului cu privire la gajul asupra bunurilor sale. În acest caz, se prezuma ca întregul patrimoniu al debitorului gajist este grevat cu gaj.

Articolul 475. Contestarea actiunilor sau inactiunilor registratorului gajului
Orice persoana are dreptul sa atace în instanta de judecata respingerea cererii de înregistrare a gajului, înregistrarea ilegala, eliberarea de informatie eronata, prezentarea tardiva sau refuzul neîntemeiat de a i se prezenta informatia necesara referitoare la înregistrarea gajului.

Sectiunea a 3-a
DREPTURILE SI OBLIGATIILE PARTILOR CONTRACTULUI DE GAJ

Articolul 476. Dispozitii generale cu privire la drepturile si obligatiile partilor contractului de gaj
(1) Debitorul gajist si creditorul gajist sînt liberi sa stabileasca, prin acord de vointa, drepturile si obligatiile fiecaruia dintre ei daca legea nu prevede altfel.
(2) Creditorul gajist poate desemna un gestionar al gajului. Gestionarul actioneaza în numele creditorului gajist si întreprinde orice actiune în legatura cu obiectul gajului, în limitele drepturilor acestuia, cu exceptia dreptului de a transmite obligatia garantata prin gaj. Debitorul gajist ori tertul la care se afla bunul este obligat sa urmeze indicatiile gestionarului gajului.
(3) În caz de amanetare, o data cu încetarea dreptului de gaj, creditorul gajist este obligat sa restituie imediat debitorului gajist bunul gajat.

Articolul 477. Dreptul de folosinta si dispunere asupra obiectului gajului. Asigurarea integritatii lui
(1) Debitorul gajist are dreptul sa foloseasca obiectul gajului conform destinatiei si sa dobîndeasca fructele acestuia daca din contract sau din esenta gajului nu reiese altfel.
(2) Bunul cu care se garanteaza poate fi grevat cu drepturi reale sau dat în arenda ori în folosinta tertilor ulterior constituirii gajului, înstiintîndu-se în prealabil creditorul gajist. Drepturile constituite ulterior fara acordul creditorului gajist pe un termen care depaseste data scadentei obligatiei garantate tertul le pierde la expirarea termenului de o luna de la data notificarii acestuia de catre creditorul gajist despre intentia de a exercita dreptul de gaj. Aceasta regula nu se aplica asupra constituirii gajului.
(3) Debitorul gajist nu este în drept sa înstraineze bunurile gajate, cu exceptia cazurilor cînd dispune de autorizatie în acest sens, eliberata de creditorul gajist (de toti creditorii gajisti în cazul gajului ulterior).
(4) Acordul care limiteaza dreptul debitorului gajist de a lasa prin testament bunul gajat este nul.
(5) Creditorul gajist este în drept sa foloseasca obiectul gajului doar în cazurile prevazute de contract, urmînd sa prezinte debitorului gajist o dare de seama despre utilizarea lui. Creditorul gajist poate fi obligat prin contract sa obtina fructele din obiectul gajului pentru a stinge obligatia principala garantata prin gaj.
(6) Debitorul gajist sau creditorul gajist, în functie de faptul care dintre ei detine bunul gajat, este obligat sa-l pastreze si sa-l întretina, respectînd dreptul de folosire a acestuia. Daca apare pericolul pierderii sau deteriorarii bunului gajat, partea care îl detine este obligata sa informeze imediat cealalta parte, iar partea care nu-l detine este în drept sa-l examineze.

Articolul 478. Autorizatia de înstrainare a bunului gajat
(1) Creditorul gajist poate, cu exceptia cazurilor de amanetare, sa acorde debitorului gajist o autorizatie de înstrainare a obiectului gajului liber de gaj. O astfel de înstrainare trebuie sa fie facuta cu titlu oneros si în modul stabilit pentru înlocuirea obiectului gajului.
(2) Acordarea de autorizatie poate fi prevazuta în contractul de gaj. În acest caz, persoana care încheie contractul cu debitorul gajist procura bunurile grevate de gaj libere de gaj.
(3) În cazul gajarii marfurilor care se afla în circulatie si în proces de prelucrare, debitorul gajist poate înstraina unele marfuri din rezervele sale de marfuri gre